Iranul a lansat două rachete balistice asupra bazei americano-britanice de pe Insula Diego Garcia, din Oceanul Indian

Iranul a lansat două rachete balistice cu rază intermediară de acţiune asupra bazei navale comune americano-britanice de pe Insula Diego Garcia, situată în mijlocul Oceanului Indian, a relatat vineri publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citată sâmbătă de AFP, Reuters şi DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 21 mart. 2026, 09:37
Iranul a lansat două rachete balistice asupra bazei americano-britanice de pe Insula Diego Garcia, din Oceanul Indian

Niciuna dintre cele două rachete lansate asupra bazei, aflată la aproximativ 4.000 de kilometri de teritoriul iranian, nu şi-a atins ţinta, potrivit ziarului, care a citat mai mulţi oficiali americani.

Una dintre rachete a funcţionat defectuos în timpul zborului, iar o navă de război americană a lansat un interceptor de tip SM-3 pentru a o neutraliza pe cea de-a doua, deşi nu s-a putut stabili dacă interceptarea a avut succes, a relatat ziarul citat. WSJ nu a precizat când anume au fost lansate cele două rachete iraniene.

Contactat de AFP, Pentagonul a refuzat să comenteze.

Casa Albă, Ambasada britanică la Washington şi Ministerul Apărării de la Londra nu au răspuns imediat la solicitarea Reuters de a comenta situaţia.

Insulele Chagos se află în centrul unei dispute diplomatice continue care implică Regatul Unit, Statele Unite şi Mauritius, aminteşte DPA.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat aspru refuzul iniţial al prim-ministrului britanic Keir Starmer de a autoriza utilizarea bazei pentru atacurile americano-israeliene împotriva armatei şi conducerii iraniene de la sfârşitul lunii februarie.

Trump şi-a retras sprijinul pentru un acord susţinut de Regatul Unit de transfer al suveranităţii Insulelor Chagos către Mauritius.

SUA ar putea avea nevoie de Diego Garcia pentru a respinge un posibil atac al armatei iraniene, a declarat Trump pe platforma sa Truth Social la mijlocul lunii februarie.

Situată pe o insulă izolată din arhipelagul Chagos, teritoriu britanic, baza Diego Garcia este una dintre cele două baze pe care în cele din urmă Regatul Unit le-a permis Statelor Unite să le folosească pentru „operaţiuni defensive specifice împotriva Iranului”.

Aceasta este o bază strategică pentru Statele Unite, care staţionează acolo în special submarine nucleare, bombardiere şi distrugătoare.

Regatul Unit a semnat un acord în 2025 pentru a returna Arhipelagul Chagos către Mauritius, păstrând în acelaşi timp un contract de închiriere pe 99 de ani asupra Insulei Diego Garcia pentru a întreţine baza.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului vrea să introducă reguli mult mai stricte pentru importul de produse second-hand. Ținta este oprirea aducerii în țară de deșeuri sub etichetă falsă
Ministerul Mediului vrea să introducă reguli mult mai stricte pentru importul de produse second-hand. Ținta este oprirea ...
România nu este groapă de gunoi, iar deşeurile nu trebuie să intre în ţară cu eticheta falsă de produse second-hand, pentru ca, apoi, să ajungă pe câmp sau să fie arse ilegal, a afirmat,......
Antonio Guterres (ONU): Cooperăm activ cu Consiliul pentru Pace al lui Trump în privința reconstrucției Fâșiei Gaza
Antonio Guterres (ONU): Cooperăm activ cu Consiliul pentru Pace al lui Trump în privința reconstrucției Fâșiei Gaza
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a salutat obiectivul Consiliului pentru Pace al ...
Trump anunță că ia în considerare o reducere treptată a operațiunilor militare împotriva Iranului
Trump anunță că ia în considerare o reducere treptată a operațiunilor militare împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri seară pentru prima dată că ia în considerare o "reducere treptată" ...
România rămâne unul dintre cei mai mari importatori de mașini second-hand din UE – analiză Vincario
România rămâne unul dintre cei mai mari importatori de mașini second-hand din UE – analiză Vincario
România este unul dintre cei mai mari importatori de maşini second-hand din Uniunea Europeană (UE), se menţionează într-o ...