Ucraina, în beznă din cauza războiului cu ruşii. Curentul se opreşte programat, ca să nu cadă tot sistemul

Compania energetică naţională din Ucraina a trecut, de câteva zile, la opriri controlate a alimentării cu energie electrică. Producţia de energie este insuficientă în raport cu consumul, din cauza unui accident, a răcirii vremii, dar mai ales a lipsei cărbunelui. România exportă energie în Ucraina.
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 15:11
Ucraina, în beznă din cauza războiului cu ruşii. Curentul se opreşte programat, ca să nu cadă tot sistemul

Sistemul energetic ucrainean este în stare de urgenţă de câteva zile iar compania naţională a început deja să aplice un program de raţionalizare a energiei electrice, pentru că producţia nu mai poate acoperi consumul.

Potrivit presei ucrainene, compania naţională Ukrenergo a început să aplice un program de reducere a consumului, astfel încât puterea orară să scadă cu 2.800MW, pentrru ca sistemul să nu colapseze. De vină sunt vremea, un accident, dar mai ales situaţia tensionată din estul ţării, acolo unde ucrainenii luptă cu separatiştii ruşi, adică exact zona care asigură mare parte din cărbunele necesar centralelor din Ucraina.

Potrivit unui raport al Ukrenergo, pe 24 noiembrie consumul Ucrainei a crescut până la aproape 26.000 MW (de două ori şi jumătate mai mult decât vârfurile de consum din România), în condiţiile în care temperatura a scăzut la minus 2,9 grade. Apoi, în săptămâna care a urmat, vremea s-a înrăutăţit, cu temperaturi de până la minus 10 grade noaptea, ceea ce a pus presiune pe consum.

Acum două zile, ucrainenii au primit altă lovitură. Un grup de 1.000 MW din cele şase ale centralei nucleare de la Zaporizhia (6.000 MW putere instalată) a fost oprit din cauza unei defecţiuni, care va putea fi remediată abia peste câteva zile: 5 decembrie este termenul la care grupul va fi din nou funcţional.

Accidentul şi vremea severă se suprapun unei situaţii complicate oricum. Nu mai puţin de 19 grupuri energetice sunt oprite în acest moment, pentru reparaţii, spune presa ucraineană, rezervele de cărbune sunt aproape epuizate, iar apa din lacurile de acumulare este pe sfârşite. Ucrainenii au încercat să evite situaţia opririi curentului raţionalizând furnizarea pentru unele companii, dar acestea nu au putut respecta graficul şi au continuat să consume mai mult.
Ucraina este un mare producător de cărbune energetic, al doilea din Europa şi chiar un mare exportator şi este, tradiţional, şi un exportator de energie electrică. Însă, minele se află în estul ţării, mai ales în bazinul Donbass, zonă în care face ravagii conflictul armat dintre armată şi separatiştii pro-ruşi. Conform unor relatări din luna august, jumătate dintre cele 115 mine de cărbune de care dispune Ucraina și-au oprit cu totul activitatea, iar producția totală a țării a scăzut cu 22% în iulie, comparativ cu aceeași lună din 2013. Minele care încă mai funcţionazu produceau sporadic, în funcţie de evoluţia luptelor.

S-a spus atunci că termocentralele, care asigură circa 40% din consumul de electricitate al Ucrainei, mai au rezerve pentru doar două săptămâni de funcţionare.
Mai mult, presa occidentală vorbit şi despre o distrugere a infrastructurii de transport a cărbunelui, de la mine către termocentrale, de către separatiştii pro-ruşi.

Oficialii ucraineni au spus că vor sista exporturile de cărbune şi vor creşte importurile, dar problema căilor de transport distruse nu a rezolvat în totalitate deficitul de energie. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât Ucraina miza pe o creştere a producţiei de energie obţinută din cărbune pe fondul reducerii livrărilor de gaze din Federaţia Rusă.

Ieri, la orele 12.00, pe harta care arată fucţionarea sistemului energetic românesc în timp real, apăreau exporturi de circa 300 MW de la staţia din Roşiori, din nord-vestul ţării, către Ucraina. Potrivit oficialilor Dispeceratului Energetic de la noi, această situaţie nu este nouă.

Te-ar mai putea interesa și
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă în proiect imobiliar
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă ...
Ultima bucată din fosta fabrică Electronica, de pe platforma Pipera, se va transforma în proiect imobiliar. Familia Creștin pregătește autorizarea unui teren pentru construcția unei clădiri......
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Anytime, companie parte a grupului grec Interamerican, controlat la rândul său de gigantul olandez Achmea, a debutat pe ...
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Comisia Europeană "nu ar fi trebuit niciodată" să asiste la prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat de preşedintele ...
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl își continuă dezvoltarea strategică în România și deschide joi, 19 februarie, un nou magazin în municipiul Rădăuți, ...