Proiect MFP: Românii vor putea câştiga lunar 1.200 de lei la Loteria bonurilor fiscale

Românii vor putea câştiga lunar 1.200 de lei la Loteria bonurilor fiscale, participarea nefiind condiţionată de plata unei taxe, ci doar de înscrierea online a informaţiilor referitoare la bonurile fiscale din luna calendaristică anterioară organizării extragerii, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat miercuri de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), care are că scop reducerea evaziunii fiscale.
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 17:05
Proiect MFP: Românii vor putea câştiga lunar 1.200 de lei la Loteria bonurilor fiscale

„La extragerile lunare organizate de către Compania Naţională Loteria Română SA vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei. În consecinţă, lunar la nivelul celor 8 regiuni fiscale, vor fi acordate premii totale în valoare de 192.000 lei, iar pe parcursul unui an, vor fi acordate un număr apreciabil de premii, mai precis 1.920, valoarea acestora fiind de 2.304.000 lei”, precizează nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Persoanele care deţin bonuri fiscale vor introduce într-un sistem informatic dedicat Loteriei, gestionat de Compania Naţională Loteria Română SA, o serie de informaţii obligatorii (numărul bonului fiscal, suma totală, numele, prenumele, precum şi seria şi numărul unui act de identitate valabil, pentru persoanele fizice rezidente, iar pentru persoanele fizice nerezidente, seria şi numărul unui act de identitate valabil, seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal, codul unic de identificare fiscală al operatorului economic care a eliberat bonul fiscal), în vederea obţinerii dreptului de a participa la o tragere la sorţi lunară cu premii în bani.

Validarea înregistrării bonurilor fiscale în vederea participării la Loterie se realizează în funcţie de regiunea fiscală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în care au fost fiscalizate aparatele de marcat cu care au fost emise bonurile respective, prin accesarea unui portal dedicat şi introducerea informaţiilor obligatorii. După validarea înregistrării bonurilor fiscale, sistemul informatic dedicat Loteriei generează un număr unic de identificare pentru fiecare bon fiscal, număr care participă la extragerea lunară pentru desemnarea câştigătorilor la Loterie.

Tragerile la sorţi pentru desemnarea câştigătorilor la Loterie se organizează lunar de către Loteria Română, la acestea participând bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii.

MFP precizează că Loteria bonurilor fiscale implementată prin proiectul de ordonanţă de urgenţă, deşi foloseşte mijloace de joc de tipul urnelor, roţilor cu scopul de a extrage numere (mijloace de joc de tip loteristic) în vederea desemnării unor câştigători cărora li se atribuie premii în bani, nu este un joc de noroc, întrucât dreptul de participare nu este condiţionat de plata unei taxe.

Potrivit MFP, prin distribuirea fondului de premiere în mod egal la nivelul celor opt regiuni fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi prin atribuirea unui număr mare de premii, se obţine un impact maxim al acestei măsuri, prin cointeresarea în mod egal a întregii populaţii a României.

În vederea stabilirii listei finale a câştigătorilor, după organizarea extragerilor lunare, Loteria Română va transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală informaţiile aferente bonurilor fiscale asociate numerelor unice de identificare declarate câştigătoare, cu scopul de a verifica faptic dacă informaţiile cuprinse pe bonul fiscal coincid cu informaţiile aflate pe rola jurnal a aparatului de marcat electronic fiscal cu care a fost emis bonul respectiv.

Dacă nu sunt identificate nereguli, câştigătorii pot revendica premiile puse în joc în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data publicării rezultatelor extragerilor, prin prezentarea bonului fiscal cu toate elementele lizibile, precum şi a actului de identitate utilizat în vederea înregistrării participării la Loterie.

Te-ar mai putea interesa și
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în Dobrogea, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 2,5 MW, potrivit......
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru ...
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...