Accident nuclear în Ucraina: Valorile radioactivităţii pe teritoriul Românei se încadrează în limite

Valorile radioactivităţii pe teritoriul Românei se încadrează în limitele de variaţie ale fondului natural pentru toţi factorii de mediu, conform monitorizării realizate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), în urma accidentului produs la centrala nucleară Zaporoijie, Ucraina, în data de 28 noiembrie 2014, a anunţat, miercuri Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC).
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 17:14
Accident nuclear în Ucraina: Valorile radioactivităţii pe teritoriul Românei se încadrează în limite

Astfel, în urma rulării, de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a modelului numeric de dispersie, a rezultat că traiectoria posibilului nor de poluant radioactiv s-ar menţine, în următoarele 48 de ore, la nord de graniţa României.

‘Din momentul în care au apărut primele informaţii, MMSC a transmis scrisori prin care am solicitat informaţii cu privire la acest eveniment, atât ambasadei Ucrainei în România, ambasadei României în Ucraina, precum şi Ministerului Mediului din Ucraina. Chiar dacă toate datele indică faptul că nu avem probleme, vom monitoriza cu mare atenţie situaţia, pentru a fi siguri că nu există motive de îngrijorare’, a declarat ministrul Mediului, Attila Korodi.

Korodi a coordonat miercuri, în calitate de preşedinte, Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă generate de poluări ale aerului şi solului în cazul unor accidente industriale (inclusiv cele cu impact transfrontier) şi a avut în vedere analiza tuturor informaţiilor referitoare la accidentul produs la centrala nucleară Zaporoijie, Ucraina, în data de 28 noiembrie 2014.

În cadrul întâlnirii, au fost prezentate măsurile care s-au luat până în prezent în ceea ce priveşte factorii de mediu din România şi au fost luate decizii cu privire la acţiunile viitoare care se impun.

Măsurile care s-au luat în scop preventiv de către Laboratorul Naţional de Referinţă Radioactivitate din cadrul ANPM, prin Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM), au vizat intensificarea analizelor gama spectrometrice pentru probele de aerosoli atmosferici şi depuneri atmosferice, notificarea agenţiilor teritoriale în scopul asigurării unui răspuns prompt în cazul în care sunt identificate creşteri ale valorilor radioactivităţii în factorii de mediu şi asigurarea raportării orare de date de debit de doză gama provenite de la sistemul de staţii automate, atât către MMSC, CNCAN, IGSU-MAI şi MapN, cât şi către Comisia Europeană, pe platforma EURDEP.

Potrivit Ministerului Mediului, în cadrul Comitetului s-a decis că MMSC va colecta şi va analiza în continuare datele legate de subiect şi va menţine contactul permanent cu instituţiile statului care deţin atribuţii în acest domeniu, ANM va monitoriza, în continuare, circulaţia atmosferică în zona de interes şi rulează modelul de dispersie a poluantului, iar ANPM continuă monitorizarea radioactivităţii factorilor de mediu, atât automat, cât şi manual şi va notifica orice modificări survenite. Datele provenite din reţea sunt puse permanent la dispoziţia publicului, pe platforma EURDEP.

Orice modificare a situaţiei va conduce la convocarea Comitetului şi anunţarea instituţiilor statului cu responsabilităţi.

CNE ZAPOROIJIE se află la o distanţă de aproximativ 500 kilometri faţă de teritoriul României şi este una din principalele centrale din lume, ca mărime. Pe scara urgenţelor nucleare INES (International Nuclear Events Scale) de la 0 la 7, evenimentul a fost clasificat la scara 0 (eveniment neradiologic). Scara 7 este asimilată accidentelor de la Cernobîl şi Fukushima.

Te-ar mai putea interesa și
Alumil a încheiat anul 2025 cu afaceri de 118,9 milioane de lei, în creștere cu 5,2%
Alumil a încheiat anul 2025 cu afaceri de 118,9 milioane de lei, în creștere cu 5,2%
Alumil Rom Industry SA, liderul pieței sistemelor arhitecturale din aluminiu, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 118,9 milioane de lei, în creștere cu 5,2% față de 2024. Profitul......
BNR se așteaptă la o înrăutățire a perspectivei privind inflația
BNR se așteaptă la o înrăutățire a perspectivei privind inflația
Actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire a perspectivei inflaţiei, mai cu seamă pe segmentul de mijloc al orizontului ...
Tranzacție pe piața bancară din Europa de Est. S-a încheiat procesul prin care Advent preia tbi bank, prezentă și în România
Tranzacție pe piața bancară din Europa de Est. S-a încheiat procesul prin care Advent preia tbi bank, prezentă și în ...
Tbi bank, o bancă challenger din regiunea Europei de Sud-Est (SEE), anunță că a fost achiziționată oficial de investitorul ...
România a primit trei oferte, de la firme din SUA, Germania și Franța, pentru achiziția unui super-avion de supraveghere
România a primit trei oferte, de la firme din SUA, Germania și Franța, pentru achiziția unui super-avion de supraveghere
Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. a primit trei oferte la licitația pentru achiziția unui avion pentru supraveghere, ...