RetuRo: Rata de returnare a ambalajelor cu simbolul SGR a depăşit 85%, în luna februarie

Peste 311 milioane de ambalaje cu simbolul SGR au fost colectate în decursul lunii februarie din acest an, iar rata de returnare a acestor deşeuri a trecut de 85%, arată datele publicate, miercuri, de RetuRo, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR).
AGERPRES - mie, 25 mart. 2026, 13:51
RetuRo: Rata de returnare a ambalajelor cu simbolul SGR a depăşit 85%, în luna februarie

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis AGERPRES, în intervalul analizat, un număr de 364 de milioane de ambalaje a fost introdus pe piaţă, în timp ce la nivelul primelor două luni din 2026, românii au returnat aproximativ 667 de milioane de ambalaje de băuturi.

„În cursul lunii (februarie, n.r.), peste 311 milioane de ambalaje au fost colectate, raportat la 364 de milioane de ambalaje introduse pe piaţă, ceea ce corespunde unei rate de returnare de peste 85%. În primele două luni ale acestui an, românii au returnat aproximativ 667 de milioane de ambalaje de băuturi, comparativ cu 694 de milioane puse pe piaţă, iar RetuRO a predat către reciclatori circa 59.000 de tone de materiale”, se precizează în comunicat.

De la lansarea SGR în România, au fost colectate peste 9,2 miliarde de ambalaje, iar la reciclatori au ajuns peste 677.000 de tone de materiale.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorţiu format din trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%), respectiv statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...