Keir Starmer promite că partidele politice britanice nu vor mai putea primi donații în criptovalute

Premierul laburist britanic Keir Starmer a anunţat miercuri în Parlamentul de la Londra că partidelor politice din Regatul Unit li se va interzice să accepte donaţii în criptomonede, invocând riscul finanţării ilicite, măsură ce pare să vizeze în special partidul Reform UK, transmite agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 25 mart. 2026, 22:00
Keir Starmer promite că partidele politice britanice nu vor mai putea primi donații în criptovalute

„Vom acţiona în mod hotărât pentru a ne proteja democraţia”, a spus Starmer în timpul sesiunii săptămânale de întrebări adresate premierului în Camera Comunelor, în urma publicării unui raport care descrie ceea ce autorul acestuia, un fost funcţionar britanic, consideră a fi riscurile legate de finanţarea prin criptomonede.

Respectivul raport, denumit „Rycroft” (după numele fostului funcţionar britanic Philip Rycroft, care a elaborat documentul), vorbeşte despre „ameninţări grave” ce rezultă din astfel de finanţări şi a recomandat interzicerea lor pentru a preveni „interferenţe externe” în donaţiile partidelor, dar o astfel de măsură va necesita adoptarea unei legislaţii.

Concluzia susţinută în raport este că anonimatul şi dificultatea de a urmări din punctul de vedere al trasabilităţii activele cripto implică un risc ridicat şi „inacceptabil” pentru integritatea democraţiei britanice. Mai mult, autorul documentului susţine că utilizarea inteligenţei artificiale (IA) ar permite ca donaţiile ilegale cu sume mari să fie împărţite în mii de micro-plăţi imposibil de urmărit.

Recomandările din raport, preluate de premierul Starmer, par să afecteze cu precădere partidul anti-imigraţie Reform UK, condus de Nigel Farage şi cunoscut pentru campania sa intensă în favoarea Brexitului, partid care a fost principalul susţinător al acceptării donaţiilor în criptomonede.

„Sper că acest lucru va fi bine primit în toată Camera (Comunelor). Există un singur lider de partid care a demonstrat că va spune orice, indiferent cât de divizator ar fi, dacă este plătit pentru asta”, a spus Starmer, atacându-l astfel pe Farage.

Philip Rycroft, care a îndemnat Guvernul să acţioneze rapid în privinţa interdicţiei sugerate, a propus de asemenea limitarea donaţiilor din partea alegătorilor britanici care locuiesc în străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Executivul a aprobat joi amendamentele convenite cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) la acordul privind avansul pentru pregătirea proiectului "Cartierul pentru......
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională de dezinformare
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională ...
Legea salarizării - Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că Ministerul Muncii nu a publicat nicio variantă ...
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. Urmează testele la alte 3
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. ...
Hidroelectrica, împreună cu Transelectrica și DEO Oltenia, a participat astăzi, 20.08.2026,la desfășurarea unor teste ...
GRAFICE Noua lege a salarizării. În ce condiții vor crește salariile?  Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă date în premieră
GRAFICE Noua lege a salarizării. În ce condiții vor crește salariile? Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă ...
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, prezintă date în premieră privind noua lege a salarizării și condițiile în ...