Rovana Plumb: Pensiile din decembrie vor fi achitate în avans, înainte de Sărbători

În luna decembrie, pensiile vor fi primite de beneficiari în avans, înainte de Sărbători, a anunţat joi, Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, printr-un comunicat remis Agerpres.
Economica.net - vin, 05 dec. 2014, 06:04
Rovana Plumb: Pensiile din decembrie vor fi achitate în avans, înainte de Sărbători

‘Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a făcut demersurile necesare pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 – 24 decembrie, prin intermediul CN Poşta Română SA (CNPP)’, a declarat Rovana Plumb.

Potrivit comunicatului, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost decalate, pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de Sărbători.

‘În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenţii cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleaşi date ca în lunile anterioare, până în Sărbătorile de iarnă’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...