FOTO Calea ferată Cluj – Oradea: A fost emisă ultima autorizație pentru deblocarea lucrărilor pe 35 de kilometri

Ministerul Transporturilor a emis astăzi ultima autorizație de construire pentru linia de cale ferată Cluj – Oradea, proiect de 2 miliarde de euro finanțat din PNRR, anunță vineri secretarul de stat Horațiu Cosma.
Ion Dobreanu - vin, 27 mart. 2026, 14:28
FOTO Calea ferată Cluj - Oradea: A fost emisă ultima autorizație pentru deblocarea lucrărilor pe 35 de kilometri

Cel mai întârziat sector de cale ferată al liniei Cluj – Oradea

„De astăzi, constructorii turci și spanioli încep lucrările pe ultimii 35 km întârziați ai tronsonului 3 Poieni – Aleșd, în spectaculosul defileu al Crișului”, spune secretarul de stat.

Potrivit lui, proiectarea acestui sector nevralgic a durat mult prea mult, lucru semnalat inclusiv de premierul Ilie Bolojan.

„Printr-o implicare mult mai activă în ultimele săptămâni, am reușit să deblocăm proiectul și să emitem autorizația de construire. Constructorii și-au asumat un progres fulminant facilitat printr-un furnicar de muncitori și utilaje în următoarele luni – iar noi vom fi alături de ei zi de zi, cu monitorizare strictă și plăți rapide”, continuă secretarul de stat.

cale

📅 Țintă intermediară: până la finalul lunii august, șantierul trebuie să depășească 50% pentru a bifa jalonul PNRR.

🚆 Obiectiv final: în 2027, traseul dintre Cluj și Oradea va dura aproximativ 1,5 ore, cu trenuri noi, pe o linie modernizată pentru viteze de până la 160 km/h.

cale

🔧 Datele principale ale magistralei feroviare Cluj – Oradea – Episcopia Bihor:

✅ lungime totală: 166 km;
✅ viteză de circulație de până la 160 km/h;
✅ valoare: peste 2 miliarde de lei;
✅ linie dublă pe cea mai mare parte a traseului, electrificată integral;
✅ 11 stații, 11 halte de mișcare și alte 21 de puncte de oprire;
✅ 34 poduri, 210 podețe, 10 pasaje (rutiere/pietonale) și 4 tuneluri;
✅ sistem modern de semnalizare ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R);
✅ clădiri noi pentru călători;
✅ panouri fonoabsorbante pe o lungime de peste 40 km;

cale

„Calea ferată dintre Cluj și Oradea este un proiect complex, integrat într-un peisaj natural superb, care aduce infrastructura feroviară din România mai aproape de standardele europene”, conchide oficialul de la Transporturi.

Potrivit Asociației Pro Infrastructură (API), pentru ca România să se încadreze în cerințele renegociate ale PNRR, trebuie ca asocierea FCC – Gülermak să ajungă în august 2026 la sistemul șină-traversă pus în teren pe jumătate din cei aproape 53 de kilometri ai lotului 3, adică pe vreo 26 km.

Te-ar mai putea interesa și
În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială şi presiunea bugetară, spune liderul senatorilor USR
În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială şi presiunea bugetară, spune liderul senatorilor ...
Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş, consideră că, în privinţa legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între presiunea socială şi cea bugetară....
Principalele lanțuri de benzinării au menținut adaosurile comerciale la nivelul din 2025, spune Consiliul Concurenței
Principalele lanțuri de benzinării au menținut adaosurile comerciale la nivelul din 2025, spune Consiliul Concurenței
Principalii operatori de pe piața carburanților, pentru care sunt disponibile date comparabile, au respectat prevederile ...
Încă o companie poloneză cumpără o agenție de turism românească: eTravel intră în România și preia Accent Travel & Events
Încă o companie poloneză cumpără o agenție de turism românească: eTravel intră în România și preia Accent Travel ...
eTravel S.A., companie de business travel management (BTM) susținută de Enterprise Investors, a achiziționat un pachet ...
Legea privind anularea unor obligaţii fiscale, promulgată. Corectează o inechitate în aplicarea TVA
Legea privind anularea unor obligaţii fiscale, promulgată. Corectează o inechitate în aplicarea TVA
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat marţi Legea privind anularea unor obligaţii fiscale, act normativ care, potrivit ...