Şefa DNA susţine modificarea dispoziţiilor referitoare la controlul judiciar

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a transmis o scrisoare ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, în care susţine necesitatea unei intervenţii legislative urgente care să modifice dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune şi să reglementeze durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura şi durata maximă pentru care pot fi prelungite.
Economica.net - vin, 05 dec. 2014, 13:54
Şefa DNA susţine modificarea dispoziţiilor referitoare la controlul judiciar

‘În opinia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, controlul judiciar ar trebui să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile şi prelungit succesiv pentru aceeaşi perioadă, iar durata totală a măsurii preventive să nu depăşească doi ani’, se arată într-un comunicat al DNA remis vineri AGERPRES.

Demersul are loc ca urmare a faptului că, la data de 4 decembrie 2014, Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 211 – 217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, întrucât nu prevăd durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri.

În scrisoarea transmisă ministrului Justiţiei, Kovesi notează că adoptarea recentei decizii poate da naştere unor vulnerabilităţi în cauzele penale aflate în curs şi în care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

‘Astfel, există riscul că inculpaţi a căror libertate de mişcare a fost restrânsă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi să părăsească teritoriul ţării, îngreunând astfel desfăşurarea procesului penal. Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie există mai multe asemenea cauze care privesc persoane publice suspectate de săvârşirea unor infracţiuni grave şi care beneficiază de resurse materiale semnificative, materializarea acestui risc poate crea în rândul publicului impresia că inacţiunea autorităţilor a facilitat acestor persoane sustragerea de la răspunderea penală’, se mai arată în comunicat.

Procurorul şef al DNA apreciază că modificările ar trebui adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă care să intre în vigoare anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, având în vedere că prin acest act normativ se urmăreşte reglementarea unei măsuri preventive deja existente, în scopul de a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.