Iulia Timoşenko este supravegheată cu lumina aprinsă

Aflată în închisoare, fosta lideră a opoziţiei ucrainene, Iulia Timoşenko, "eroina Revoluţiei Portocalii", este supravegheată 24 de ore din 24 de o cameră de filmat, cu luminile aprinse permanent.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 12:22

Acest sistem de supraveghere „inchizitorial” pare să fie o încercare de a fi „distrusă psihic şi fizic”, după cum s-a exprimat  avocatul său, Serghei Vlasenko, citat de Daily Mail.

În vârstă de 51 de ani, Timoşenko, fostul premier ucrainean, a fost mutată la o închisoare din oraşul Harkiv, la aproximativ 480 de kilometri de Kiev, în data de 30 decembrie. Anterior stătuse în detenţie în capitală. Oficialităţile penitenciarului în care se află acum au explicat că acest transfer a fost necesar pentru „securitatea deţinuţilor”.

Avocaţii săi, care s-au opus transferului de la Kiev, au declarat că clienta lor suferă de câteva săptămâni de dureri de spate, dar responsabilii închisorii au precizat că deţinuta beneficiază de îngrijiri medicale corespunzătoare.

„Supravegherea video nu este interzisă de lege”, a declarat într-un comunicat Ivan Pervuşkin, comandantul închisorii. „Pentru monitorizarea video permanentă trebuie să fie suficientă lumină în celule”, a adăugat el.

„Lumina este îndreptată spre patul pe care stă ea (…). Supravegherea video şi lumina directă, imposibilitatea de a dormi bine şi lipsa asistenţei medicale, toate au un singur scop, să o distrugă psihic şi fizic”, a fost însă părerea avocatului ei, Serghei Vlasenko.

El l-a acuzat pe actualul preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, că este responsabil pentru condiţiile în care este ţinută clienta sa . „Toate acestea sunt făcute la ordinul lui Ianukovici, pentru a umili liderul opoziţiei ucrainene”, a precizat Vlasenko.

Te-ar mai putea interesa și
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică şi electrică, a anunţat miercuri principalul sindicat din Germania, pe......
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfăşurau activităţi în București ...