ANI cere DNA cercetarea lui Radu Mazăre pentru conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru cercetarea lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.
Economica.net - lun, 08 dec. 2014, 14:01
ANI cere DNA cercetarea lui Radu Mazăre pentru conflict de interese

ANI îl acuză pe primarul Constanţei că, în calitate de reprezentant al municipiului, a semnat cinci contracte şi un acord cadru (cu cinci contracte subsecvente), încheiate între Primărie şi două societăţi comerciale, respectiv SC Conpress Holding SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL, care îl au ca asociat pe Sorin Gabriel Strutinsky, cu care Radu Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt firme.

„Mai mult, în calitatea sa de primar, Radu Mazăre a aprobat în urma procedurii de selecţie a ofertelor raportul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile necesare susţinerii spectacolelor ce au fost organizate cu ocazia evenimentului „Sărbători de Iarnă – Orăşelul Copiilor 2013″, încheiat între Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun SRL, societate care îl are ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale”, se arată într-un comunicat al ANI transmis luni AGERPRES.

Sursa citată precizează că valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale este de peste 20,6 milioane lei, fără TVA (aproximativ 4,6 milioane euro).

„Astfel, Radu Mazăre a încălcat dispoziţiile art. 301 din Codul penal, coroborate cu prevederile art. 12 lit. b) din Legea 78/2000”, precizează ANI.

Potrivit art. 301, „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, (…) pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

De asemenea, potrivit art. 12 lit. b) din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, „sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanţii la conferinţa de vineri a Fondului Monetar Internaţional în privinţa riscurilor la adresa inflaţiei în......
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus pe investiții
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus ...
Bugetul municipiului Baia Mare, în valoare de 1,35 de miliarde de lei, a fost, vineri, aprobat de Consiliul Local şi va ...
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotaţiile la grâu se îndreaptă spre cel mai mare avans săptămânal din ultimele aproape două luni, în condiţiile ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...