Ariciul din buzunarul lui Copos a decretat: Vrem opt jucători, vom cumpăra doi

Acţionarul Rapidului spune că nu are un buget fix pentru transferuri, dar va strânge din dinţi să facă rost de bani.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 13:31

Acţionarul majoritar al Rapidului, George Copos, a declarat agenţiei Mediafax, că gruparea giuleşteană are în vedere în campania de transferuri din această pauză competiţională opt jucători din care va transfera doi.

Suntem bine organizaţi, avem ţinte clare în acest început de an. Avem patru plus încă patru jucători, deci opt din care vom transfera doi„, a spus Copos.

Oficialul giuleştean a refuzat să spună dacă printre cei opt jucători se află Vasile Maftei, Dacian Varga, Tiberiu Ghioane, Juliano Spadacio, Zhivkov Milanov sau Mircea Cristescu, fotbalişti care conform presei de specialitate s-ar afla pe lista de achiziţii a FC Rapid.

„Nu, noi nu vom spune nimic până nu rezolvăm. Noi nu anunţăm transferuri care în final nu se realizează cum face Gigi Becali Machiavelli. Nu vom spune nici pe ce posturi ne dorim jucători. Se va vedea la momentul potrivit”, a afirmat acţionarul FC Rapid.

Bugetul pentru transferurile din această pauză competiţională este variabil, susţine George Copos. „Bugetul pentru transferuri nu este fix. O să strângem din dinţi şi o să facem rost şi de buget cu siguranţă. Depinde şi de jucătorii pe care îi vom alege în final. Oricum, este nevoie de achiziţii pentru că ne batem pentru campionat şi Cupa României. E un obiectiv clar pe 2012 pe care vrem să îl atingem”, a adăugat Copos.

Te-ar mai putea interesa și
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică şi electrică, a anunţat miercuri principalul sindicat din Germania, pe......
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfăşurau activităţi în București ...