Fiul preşedintelui AVAS, judecat pentru trafic de droguri, rămâne în arest

Andrei Popa, fiul preşedintelui AVAS Aurelian Popa, rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, miercuri, cererea de liberare provizoriu pe cauţiune.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 13:50

În 29 august, fiul preşedintelui AVAS a fost trimis în judecată alături de Elias Popescu, ambii fiind acuzaţi de trafic de droguri, potrivit Mediafax.

O zi mai târziu, instanţa Tribunalului Bucureşti a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a lui Andrei Popa. Decizia a fost contestată de fiul preşedintelui AVAS la Curtea de Apel Bucureşti, care în 7 septembrie i-a respins ca nefondat recursul.

Ulterior, la termenul din 21 noiembrie al dosarului în care este acuzat de trafic de droguri, instanţa Tribunalului Bucureşti i-a respins o cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Andrei Popa a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care în 24 noiembrie i-a respins ca nefondat recursul.

„(…) în niciun moment nu am avut cunoştintă de faptul că fiul meu ar fi desfaşurat vreo activitate de natură infracţională. Am siguranţa şi convingerea că organele de cercetare penală, precum şi instanţele de judecată competente, vor analiza şi vor decide în conformitate cu prevederile legale. În calitate de părinte, îmi exprim regretul pentru faptele de care fiul meu este acuzat şi precizez ca el şi doar el este singurul răspunzător de cele întamplate şi singurul care trebuie să suporte consecinţele legale ale faptelor sale”, declara preşedintele AVAS, Aurelian Popa, într-un comunicat transmis presei.

Te-ar mai putea interesa și
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică şi electrică, a anunţat miercuri principalul sindicat din Germania, pe......
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfăşurau activităţi în București ...