Armatorii greci, acuzații de o organizație pro-palestiniană că au facilitat genocidul din Gaza prin transportul de armament și produse energetice către Israel

Mişcarea pro-palestiniană "No harbour for Genocide" a prezentat luni, la Atena, rezultatele unei anchete cu privire la "rolul anumitor companii maritime greceşti care facilitează transportul de produse energetice şi încărcături militare spre Israel", contribuind astfel la "genocidul din Gaza", transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 apr. 2026, 19:32
Armatorii greci, acuzații de o organizație pro-palestiniană că au facilitat genocidul din Gaza prin transportul de armament și produse energetice către Israel

„Nave aparţinând unor companii maritime greceşti sau gestionate de ele au transportat în mod sistematic produse energetice vitale spre Israel în timp ce acesta comitea un genocid în Gaza”, subliniază ancheta, care face referire de asemenea la trimiteri de „încărcături militare” spre Israel.

Din exploatarea unor „date din sateliţi şi comerciale”, a rezultat că, „între mai 2024 şi decembrie 2025, cel puţin 57 de transporturi clandestine de petrol brut – cu un total de circa 47 de milioane de barili – au fost efectuate din Turcia spre porturi israeliene, cu încălcarea embargoului comercial impus de Turcia Israelului”.

La conferinţa de presă de luni, reprezentanţii mişcării „No harbour for Genocide” au spus că navele care au efectuat aceste transporturi „îşi dezactivau semnalele de localizare şi înregistrau destinaţii final false înainte de a sosi în porturile israeliene”.

Contactată de AFP, Uniunea Armatorilor Greci (UGS) nu a comentat deocamdată datele din acest raport.

Reprezentanţii „No harbour for Genocide” au cerut statului grec să „procedeze la o anchetă” şi să „sancţioneze companiile maritime greceşti” care au întreprins transporturi ilegale de produse energetice şi comerciale către Israel.

În opinia lor, „capitalul armator grec este un factor principal pentru genocidul şi ocuparea ilegală a Palestinei de către Israel, precum şi escaladarea agresivităţii sale în ansamblul regiunii”.

Grecia, cu o îndelungată tradiţie maritimă, dispune de una din cele mai importante flote comerciale din lume, ce contribuie cu circa 8% la PIB, sectorul armatorilor fiind unul foarte puternic.

Te-ar mai putea interesa și
Danubius integrează RoPay direct în casele de marcat
Danubius integrează RoPay direct în casele de marcat
Danubius, lider în tehnologie fiscală și soluții de plată în România, integrarea RoPay, sistemul național de plăți instant dezvoltat de TRANSFOND, direct în casele de marcat Datecs. Prin......
Consultări la Cotroceni. Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni. Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul ...
Germania instalează sisteme noi de detectare a dronelor pe cele mai importante aeroporturi din țară
Germania instalează sisteme noi de detectare a dronelor pe cele mai importante aeroporturi din țară
Principalele opt aeroporturi din Germania vor dispune, din această săptămână, de un nou sistem de detectare a dronelor ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Strabag a două companii românești specializate în construirea de instalații tehnice
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Strabag a două companii românești specializate în construirea ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Strabag Property and Facility Services GmbH, Austria, intenționează ...