Primăria Sectorului 1 va avea maximum 757 de posturi în 2026, a decis Consiliul Local

Consiliul Local al Sectorului 1, reunit marţi, a decis ca numărul maxim de posturi din Primărie să fie 757 în acest an, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 apr. 2026, 19:10
Primăria Sectorului 1 va avea maximum 757 de posturi în 2026, a decis Consiliul Local

Potrivit hotărârii adoptate, 422 de posturi revin aparatului de specialitate al primarului, 106 – Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1, 221 – Direcţiei Generale Poliţie Locală Sector 1, iar opt sunt alocate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambusabile, potrivit unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010.

Hotărârea stabileşte cadrul administrativ pentru perioada următoare, în acord cu normele legale privind organizarea instituţiei şi cheltuielile de personal, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 1.

Conform acesteia, urmează etapa de reorganizare a aparatului de specialitate şi a structurilor subordonate ale Sectorului 1.

Sursa foto: Primariasector1.ro

Te-ar mai putea interesa și
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Alexandre Bompard, directorul general al grupului Carrefour și președintele Federației Comerțului și Distribuției (FCD), estimează că pagubele ar putea ajunge la „sute de milioane de......
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Cele două drone doborâte în spațiul aerian al României ar fi de proveniență rusească, de tip Geran-4, potrivit ministrului ...
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța s-a trezit duminică în fața distrugerilor provocate de una dintre cele mai violente zile de tulburări sociale ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare (3,4%), ...