Cehia prelungește cu 20 de ani durata de viață pentru patru reactoare nucleare

Autorităţile din Cehia au anunţat joi prelungirea cu 20 de ani a duratei de viaţă a celor patru reactoare de la centrala nucleară Dukovany, până în 2065 şi 2067, şi faptul că analizează o prelungire similară pentru cele două reactoare de la Temelin, informează EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 09 apr. 2026, 19:13
Cehia prelungește cu 20 de ani durata de viață pentru patru reactoare nucleare

Această măsură a fost justificată „de creşterea preconizată a consumului şi producţiei de energie electrică”, a declarat ministrul Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek, într-o conferinţă de presă, subliniind că energia nucleară este unul dintre pilonii „strategiei energetice pe termen lung”.

„Acest lucru nu schimbă necesitatea de a continua construirea de noi centrale nucleare şi pregătirea de reactoare modulare mici, deoarece Cehia va avea nevoie de energie electrică stabilă, sigură şi competitivă în volum cât mai mare posibil”, a adăugat Karel Havlicek.

Prelungirea duratei de viaţă a celor patru reactoare va necesita „investiţii de milioane de dolari”, potrivit lui Daniel Benes, directorul general al companiei energetice de stat CEZ, care deţine 70% din centrala nucleară Dukovany, din sudul Cehiei, şi din centrala Temelin din sud-vest. Împreună, aceste centrale generează peste 40% din energia Cehiei.

Centrala Dukovany are patru reactoare nucleare de concepţie sovietică VVER-440/V213, cu o capacitate totală instalată de 2.040 de megawaţi (MW). Primul reactor a intrat în funcţiune în 1985, în timp ce celelalte trei au intrat în funcţiune în următorii doi ani.

La centrala de la Dukovany au fost semnate contracte cu grupul sud-coreean KHNP pentru două noi reactoare APR1000 (reactoare cu apă sub presiune de a treia generaţie), fiecare cu o capacitate instalată de 1055 de megawaţi (MW). Se preconizează că primul va deveni operaţional în 2036.

CEZ a anunţat joi că va colabora cu compania franceză Framatome şi cu alţi operatori europeni pentru dezvoltarea de combustibil de nouă generaţie pentru reactoarele de concepţie sovietică de la centrala nucleară Dukovany. Obiectivul este diversificarea furnizorilor de combustibil nuclear pentru a reduce dependenţa de compania rusă TVEL.

Sursa foto: Cez.cz

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern....
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...