BYD vrea să devină prima companie chineză membră a Asociației Producătorilor Europeni de Automobile

Grupul chinez BYD a solicitat acceptarea sa în principalul grup de lobby al constructorilor europeni de automobile, ACEA. Ar deveni prima companie auto chineză membră a asociației europene.
Robert Stan - S, 18 apr. 2026, 09:56
BYD vrea să devină prima companie chineză membră a Asociației Producătorilor Europeni de Automobile

BYD Co. poartă discuții pentru a adera la grupul de lobby al industriei auto europene, o mișcare care i-ar oferi producătorului auto chinez o imagine mai bună pe continent, informații „la prima mână”, o voce mai puternică în discuțiile cu autoritățile europene și un loc la masa negocierilor dintre principalele companii au to europene.

Conform Bloomberg, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice, BYD, a depus o cerere de aderare la Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informația fiind confirmată de un purtător de cuvânt al grupului de lobby. Același purtător de cuvânt a precizat că nu a fost luată încă o decizie cu privire la primirea BYD în ACEA.

În prezent, ACEA are în componență 17 mari companii auto, singurele din afara Europei fiind grupurile Hyundai (Coreea de Sud), Ford (SUA) Honda (Japonia), Nissan (Japonia) și Toyota (Japonia).

Aparent, în solicitarea sa de aderare la ACEA, chinezii de la BYD mizează pe deținerea noi uzine din Ungaria, marca devenind astfel „producător european”. Dacă ACEA va accepta solicitarea BYD, la rând pot veni și alte companii din China precum Chery, de exemplu, care asamblează deja vehicule la o uzină de lângă Barcelona.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a fost înființată în 1991 sub denumirea franceză „l’Association des Constructeurs Européens d’Automobiles”, ceea ce explică acronimul larg utilizat și recunoscut, folosit și în prezent: ACEA.

Acum trei decenii, membrii fondatori ai asociației au fost BMW, DAF, Daimler-Benz, FIAT, Ford, General Motors Europe, MAN, Porsche, Renault, Rolls Royce, Rover, Saab-Scania, Volkswagen, Volvo Car și AB Volvo.

În ultimii ani, ACEA și-a deschis porțile și pentru producătorii non-europeni care dețin facilități importante de producție și cercetare în Europa.

Citește și:
– Ascensiunea Chinei se bazează pe investiții în baterii, controlul materiilor prime și costuri energetice mici – director ACEA
– O organizație pentru apărarea drepturilor lucrătorilor acuză BYD de încălcări ale legislației muncii la uzina din Ungaria

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Conducerea Simtel Team S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la semnarea, la data de 29 iunie 2026, a unui contract cu Adrian-Nicolae Tita, asociat......
Noul proiect al Legii salarizării. Ce sporuri primesc cadrele medicale și cât vor fi plătite gărzile
Noul proiect al Legii salarizării. Ce sporuri primesc cadrele medicale și cât vor fi plătite gărzile
În unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără ...
Comisia Europeană anunță măsuri de sprijin a sectorului bancar. Executivul UE își dorește o consolidare a băncilor europene peste liniile naționale
Comisia Europeană anunță măsuri de sprijin a sectorului bancar. Executivul UE își dorește o consolidare a băncilor ...
Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabileşte măsuri ...
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole ...