Germania pregăteşte o desfăşurare militară în Strâmtoarea Ormuz

Germania se află deja în faza de planificare concretă a unei posibile desfăşurări navale în Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică ministrul german al apărării Boris Pistorius, pe fondul tensiunilor în creştere în regiune, potrivit dpa.
AGERPRES - lun, 20 apr. 2026, 08:56
Germania pregăteşte o desfăşurare militară în Strâmtoarea Ormuz

„Suntem în faza de planificare. Analizăm toate posibilităţile, inclusiv posibilii parteneri şi modul în care ar putea fi structurată o astfel de operaţiune”, a afirmat Pistorius într-o intervenţie la postul public de televiziune ARD, adăugând că „şi-ar da o bilă neagră” dacă astfel de pregătiri nu ar fi deja în curs.

Ministrul german al apărării a ţinut să precizeze că această planificare se află totuşi într-un stadiu incipient, scrie Agerpres. Printre condiţiile prealabile pentru orice desfăşurare de forţe în Strâmtoarea Ormuz s-ar număra un armistiţiu durabil, un cadru juridic în conformitate cu dreptul internaţional şi un mandat din partea Bundestag-ului (camera inferioară a parlamentului), a afirmat el. „Suntem încă departe de asta!”.

Referitor la viitoarea posibilă expediţie, Pistorius a subliniat capacităţile navale ale Germaniei în domeniul dezamorsării minelor, indicând că ţara sa joacă în mod tradiţional un rol de frunte în cadrul NATO în acest domeniu.

Astfel, implicarea Germaniei nu ar fi doar simbolică sau de natură să transmită doar semnale politice, ci ar viza de-a dreptul asigurarea libertăţii de navigaţie în regiune, a subliniat ministrul german al apărării.

„Întotdeauna am spus că acesta nu este războiul nostru, dar suntem afectaţi de consecinţele sale”, a remarcat Boris Pistorius.

În acelaşi timp, Pistorius a recunoscut că o posibilă misiune ar obliga forţele maritime germane să-şi reordoneze priorităţile în privinţa altor sarcini, precizând: „Nu putem folosi echipamentul nostru decât într-un singur loc”.

El a descris situaţia din Strâmtoarea Ormuz ca fiind în prezent imprevizibilă, cu peste 20 de atacuri raportate asupra unor nave comerciale.

Pistorius a mai spus că nu-şi poate imagina securizarea acestei căi navigabile importante pentru economia mondială fără o implicare a SUA, argumentând că Washingtonul cunoaşte cel mai bine situaţia din regiune. A nu implica SUA în această misiune de protejare a libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz ar constitui o „mişcare nechibzuită şi un semnal greşit din punct de vedere politic”, mai consideră el.

Te-ar mai putea interesa și
Google oferă acces gratuit studenților din România la instrumente avansate Gemini AI pentru 12 luni
Google oferă acces gratuit studenților din România la instrumente avansate Gemini AI pentru 12 luni
Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea unui nou an universitar, Google anunță că lansează o ofertă adresată studenților din România, prin care aceștia beneficiază de 12 luni de......
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Compania britanică Aggreko, unul dintre principalii furnizori globali de soluții tehnice de energie și control al temperaturii ...
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Symfonia Group, companie poloneză de software pentru administrarea afacerilor, cu o istorie de peste 30 de ani și sediul ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Cererea mondială de cărbune este prognozată să crească cu 1,2% în 2026, ajungând la un nivel record de 8,94 miliarde ...