Directorul Rosneft respinge zvonurile privind rolul companiei în căderea rublei

Directorul general al grupului petrolier rus Rosneft, Igor Sechin, a catalogat marţi drept o 'provocare' zvonurile privind rolul companiei sale în colapsul rublei, transmite Itar Tass.
Economica.net - mar, 16 dec. 2014, 14:18
Directorul Rosneft respinge zvonurile privind rolul companiei în căderea rublei

Rubla rusească s-a prăbuşit, marţi, înregistrând o depreciere de peste 20%, astfel că moneda euro a atins un nivel fără precedent de 100 de ruble, iar dolarul american a atins nivelul record de 80 de ruble.

‘În ceea ce priveşte zvonurile privind implicarea Rosneft în colapsul pieţei valutare, acestea sunt o provocare şi în realitate compania participă în mod pozitiv la stabilizarea sistemului valutar. În ultimele nouă luni, compania a generat venituri de aproximativ 118 miliarde de dolari şi a vândut 75 de miliarde de dolari din această sumă pe piaţa din Rusia’, a spus Igor Sechin.

Rosneft, companie controlată de statul rus, a strâns vinerea trecută 625 de miliarde de ruble (9,8 miliarde de dolari) de pe urma plasării de obligaţiuni pe zece ani dar a subliniat că nu va utiliza aceste sume pentru a achiziţiona valută de pe piaţa locală.

Igor Sechin a precizat marţi că Rosneft nu a convertit încă sumele împrumutate în ruble şi că cel mai probabil nu va contracta noi credite în moneda rusească având în vedere situaţia actuală a rublei. ‘Niciunul din planurile referitoare la tragerea de credite în ruble nu prevede convertirea lor în valută. Nici planurile companiei şi nici acordurile convenite cu băncile nu prevăd această posibilitate’, a spus Igor Sechin.

La finele lunii octombrie, Rosneft, companie la care statul rus deţine aproximativ 70% din acţiuni, a cerut Guvernului de la Moscova o asistenţă financiară în valoare de peste 2.000 de miliarde de ruble (49 de miliarde de dolari) pentru a face faţă sancţiunilor impuse de guvernele occidentale pentru companiile din sectorul de petrol şi gaze naturale din Rusia. Anterior, Rosneft, companie responsabilă pentru peste 40% din producţia de ţiţei a Rusiei, a anunţat că ar putea avea dificultăţi în a asigura serviciul datoriei sale de 55 de miliarde de dolari şi a importa echipamentele de care are nevoie pentru dezvoltarea de noi zăcăminte şi modernizarea rafinăriilor sale. La finele celui de al doilea trimestru, Rosneft avea datorii nete în valoare de 1.500 de miliarde de ruble şi trebuie să ramburseze datorii de 440 miliarde de ruble până la finele acestui an şi alte 626 miliarde de ruble anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...