Grupul Renault a confirmat prezența la Salonul Auto de la Paris, inclusiv cu Dacia Striker

Grupul Renault a confirmat astăzi prezența sa la Salonul Auto de la Paris, care ajunge în 2026 la cea de a 91 a ediție. Vedeta standului Dacia va fi noul Striker.
Robert Stan - mar, 21 apr. 2026, 11:06
Grupul Renault a confirmat prezența la Salonul Auto de la Paris, inclusiv cu Dacia Striker

În perioada 12–18 octombrie, mărcile Renault, Dacia și Alpine, alături de divizia de vehicule utilitare Renault Pro+, vor întâmpina clienți și pasionați ai automobilului în pavilionul 6 al complexului „Parc des Expositions”, amplasat la Porte de Versailles, în Paris.

O zi dedicată presei, pe 12 octombrie, va oferi jurnaliștilor și creatorilor de conținut din întreaga lume oportunitatea de a se întâlni cu membrii echipei de management și cu experții Renault Group, pentru un prim bilanț al implementării noului plan strategic futuREady, la șapte luni de la prezentarea acestuia. În zilele deschise publicului, cei aproximativ 500.000 de vizitatori așteptați vor putea descoperi toate noutățile prezentate în cele patru standuri ale grupului.

Recunoscută pentru oferirea unui foarte bun raport calitate–preț, Dacia va prezenta zece vehicule într-un stand de 900 mp Aceste modele – 100% electrice sau hibride – vor ilustra capacitatea mărcii de a accelera electrificarea gamei sale, rămânând în același timp fidelă ADN‑ului său definit de esențial și accesibilitate.

Printre acestea, vizitatorii vor putea descoperi Dacia Striker, model multi‑energie din segmentul C a cărui dezvăluire este programată pentru luna iunie, simbol al ofensivei mărcii într-un segment-cheie al pieței.

Evenimentul va reprezenta pentru Dacia și o oportunitate de a-și reafirma atuurile care îi definesc unicitatea: o expertiză recunoscută în domeniul vehiculelor 4×4 accesibile și un leadership incontestabil în soluțiile GPL.

Marca Renault va prezenta la „Mondial de l’Auto” întreaga sa nouă gamă electrificată, precum și direcțiile strategice menite să îi consolideze poziția în Europa. Pe un stand de 2.500 m², vizitatorii vor putea descoperi mai multe concepte inedite, alături de 22 de vehicule electrificate, dintre care jumătate sunt 100% electrice și jumătate, hibride.

Susținută de o gamă structurată, coerentă și în plină expansiune, marca Alpine va profita de această ocazie pentru a își ilustra dinamica ascendentă și pentru a împărtăși, alături de clienți, potențiali cumpărători și fani, viziunea sa: construirea unui brand sportiv premium care îmbină performanța, inovațiile tehnologice și electrificarea, valorificând în același timp moștenirea deținută.

Cu acest prilej, marca va prezenta mai multe noutăți, inclusiv elemente noi referitoare la viitoarea generație a modelului Alpine A110, emblemă a mărcii.

Pe o suprafață de 700 mp, Renault Pro+ va expune 6 vehicule Renault 100% electrice, toate produse în Franța, în uzinele Grupului dedicate vehiculelor utilitare. Marca va prezenta, în special, noua generație de vehicule utilitare compacte și 100% electrice: noul Trafic E‑Tech Electric, precum și unele dintre derivatele sale destinate conversiilor, precum Trafic E‑Tech Electric șasiu cabină sau planșeu cabină.

Te-ar mai putea interesa și
Hamas ameninţă Israelul cu repetarea atacurilor din 7 octombrie
Hamas ameninţă Israelul cu repetarea atacurilor din 7 octombrie
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a avertizat Israelul că s-ar putea confrunta cu un nou atac de amploarea masacrului din 7 octombrie, a relatat joi media israeliană ynet, citată de dpa....
Barclays anunţă concedieri după implementarea AI
Barclays anunţă concedieri după implementarea AI
Grupul bancar britanic Barclays Plc a anunţat joi că va renunţa la 5.000 de angajaţi, sau aproximativ 5% din forţa sa ...
Patronul Politico şi The Telegraph vrea să cumpere divizia europeană a TikTok – media
Patronul Politico şi The Telegraph vrea să cumpere divizia europeană a TikTok – media
Proprietarul publicaţiilor Politico şi The Telegraph, Mathias Dopfner, a propus cumpărarea filialei europene a TikTok, ...
IKEA deschide magazin la Cluj într-un nou format. Când va avea loc inaugurarea. GALERIE FOTO
IKEA deschide magazin la Cluj într-un nou format. Când va avea loc inaugurarea. GALERIE FOTO
IKEA România va deschide primul său magazin din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului mixed-use de reconversie urbană RIVUS. ...