VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești, mobilizare record. WeBuild lucrează cu peste 1000 de muncitori pe un sfert din secțiunea 3

Asocierea de constructori italieni și români (WEBUILD SPA - Tancrad) lucrează, pe aproximativ 25% din cei 37,4 km ai secțiunii 3 din A1 Sibiu - Pitești cu peste 1000 de muncitori și mai mult de 200 de utilaje, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, care cataloghează activitatea din șantier ca mobilizare record.
Anemona Andone - J, 23 apr. 2026, 15:14
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești, mobilizare record. WeBuild lucrează cu peste 1000 de muncitori pe un sfert din secțiunea 3

 

Potrivit lui Pistol, pe această secțiune montană a A1 Sibiu – Pitești se execută următoarele lucrări:

– se construiesc suprastructurile la 13 din cele 54 de viaducte și poduri de pe traseu,
– se lucrează la terasamente (săpături și umpluturi),
– se fac luctări de consolidare (piloți forați și ziduri de sprijin).

La ecoductul Călinești sunt în desfășirare lucrări de armare și de betonare a elevațiilor, excavare a fundaților, armare și cofrare la pile.

a1

La tunelul Poiana, cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din România (1780 m), se fac lucrări de ancorare și excavație pregătitoare pentru platforma pe care se va monta instalația TBM (Tunnel Boring Machine), mai spune șeful CNAIR.

Utilajul TBM are o lungime de 100 de metri și o greutate totală de 3.300 tone.

În fabricile constructorilor de la Racovița și Cepari se produc grinzi prefabricate pentru șantier, iar din luna mai se vor executa și carcasele de armatură pentru segmentele prefabricate ale tunelului Poiana.

„Pe măsură ce vor fi emise Acordurile de Mediu Revizuite și ulterior Autorizațiile de Construire inclusiv pe celelalte sectoare ale șantierului, constructorii vor putea crește mobilizarea și ritmul de lucru în șntier”, completează Pistol.

Contractul, în valoare de 5,323 miliarde de lei, fără TVA, este finanțat prin Programul Transport (PT).

Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) este una dintre cele două secțiuni importante ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, care vor traversa efectiv Carpații, asigurând circulația continua pe Coridorul Pan-European 4, care tranzitează România (Constanța – Nădlac).

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 3 Cornetu – Tigveni
Lungime: 37,4 km
Constructor: asocierea Astaldi/WeBuild – Tancrad
Contract semnat în august 2022
Termen contractual de deschidere: 2027

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr așterne ultimul strat de asfalt pe ultimii metri
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr așterne ultimul strat de asfalt pe ultimii metri
Lucrările la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș din Autostrada A1 Sibiu - Pitești se aproprie de finalizare, constructorul Porr așternând stratul asfaltic de uzură pe ultimii metri,......
Peste 25 de milioane de turiști internaționali au vizitat Turcia în primele șase luni din 2026. Din ce țări vin cei mai mulți vizitatori
Peste 25 de milioane de turiști internaționali au vizitat Turcia în primele șase luni din 2026. Din ce țări vin cei ...
In primele sase luni ale anului, Turcia a primit 25,8 milioane de vizitatori internationali, iar veniturile din turism s-au ...
Kaufland vinde produse IT și electrocasnice cu reduceri de până la 70%. Lista de prețuri
Kaufland vinde produse IT și electrocasnice cu reduceri de până la 70%. Lista de prețuri
Retailerul Kaufland organizează începând de mâine o campanie cu reduceri de până la 70% la peste 190 de articole.
Industria de apărare atrage angajați din cea auto. Hensoldt preia angajați Bosch din Germania
Industria de apărare atrage angajați din cea auto. Hensoldt preia angajați Bosch din Germania
Hensoldt AG, companie din industria de apărare care produce radare, sisteme optoelectronice și software, și-a anunțat ...