Digi amână listarea filialei din Spania: care sunt motivele

Digi amână listarea pe Bursă a filialei din Spania, pe fondul războiului din Iran, a anunțat compania.
Economica.net - J, 23 apr. 2026, 19:57
Digi amână listarea filialei din Spania: care sunt motivele

Digi Communications (BVB:DIGI) a anunțat că explorează în continuare opțiuni strategice cu privire la operațiunile sale din Spania, care ar putea implica o ofertă publică inițială privind acțiunile filialei sale, Digi Spain Telecom, dar o astfel de tranzacție nu este iminentă, având în vedere instabilitatea actuală a pieței.

Deși a amânat pentru moment o listare a filialei din Spania, compania spune că reacția investitorilor a fost una pozitivă în cadrul discuțiilor preliminare.

„Societatea și Digi Spain vor continua să monitorizeze evoluțiile din mediul global și de pe piețele de capital pentru a evalua posibilitatea unei potențiale tranzacții”, se mai arată în anunțul companiei. 

Primele informații despre o posibilă listare pe Bursa de la Madrid a filialei din Spania au apărut în spațiul public în toamna anului trecut. Ziarul spaniol Expansion relata că Digi a angajat banca de investiții Rothschild pentru a evalua o posibilă listare a acțiunilor.

Valoarea companiei, care, după creșterea accelerată din ultimii ani, este al patrulea operator de pe piața spaniolă (după Telefónica, Masorange și Vodafone) – este estimată la aproximativ 2,5 miliarde de euro (valoare de întreprindere, incluzând capitalul și datoria). Filiala spaniolă a Digi are în prezent credite de peste 250 de milioane de euro.

Analiștii estimează că Digi ar putea atinge în Spania un EBITDA între 275 și 285 de milioane de euro în 2026, ceea ce ar echivala cu o evaluare de aproximativ nouă ori EBITDA.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...