Moscova avertizează statele europene să nu găzduiască bombardiere franceze dotate cu arme nucleare

Rusia a avertizat joi că orice ţară europeană care acceptă desfăşurarea de bombardiere strategice franceze cu capacitate nucleară se va transforma într-o ţintă a atacurilor forţelor Moscovei în cazul unui conflict, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 23 apr. 2026, 21:30
Moscova avertizează statele europene să nu găzduiască bombardiere franceze dotate cu arme nucleare

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în martie planuri de extindere a arsenalului nuclear al ţării şi a declarat că Franţa ar putea permite partenerilor săi europeni să găzduiască temporar aeronavele sale dotate cu arme nucleare.

Adjunctul ministrului rus de Externe, Aleksandr Gruşko (foto), a declarat într-un interviu publicat joi că aceasta face parte dintr-o „consolidare necontrolată” a potenţialului nuclear al NATO, care reprezintă o ameninţare strategică pentru Rusia.

El a subliniat îngrijorarea Moscovei cu privire la potenţialele desfăşurări de avioane franceze cu capacitate nucleară în alte ţări europene. Macron a declarat că Parisul discută astfel de aranjamente cu Marea Britanie, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia şi Danemarca.

„Evident, armata noastră va fi obligată să acorde o atenţie deosebită acestei probleme în contextul actualizării listei de ţinte prioritare în cazul unui conflict major”, a declarat Gruşko pentru Russia Today.

„Prin urmare, în loc de consolidarea declarată de către Franţa a apărării aliaţilor săi, cărora, apropo, nu le oferă garanţii ferme, securitatea acestor ţări este, de fapt, slăbită”, a mai spus el.

Iniţiativa lui Macron face parte dintr-un efort al statelor europene membre NATO de a-şi asuma o mai mare responsabilitate pentru propria apărare, după criticile frecvente la adresa Alianţei Nord-Atlantice lansate de preşedintele american Donald Trump şi în lumina ameninţărilor sale de a prelua controlul asupra Groenlandei, teritoriu autonom al Danemarcei, stat membru NATO.

Gruşko a declarat că orice viitor dialog privind armele nucleare va trebui să ia în considerare capacităţile combinate ale NATO, inclusiv arsenalele francez şi britanic, precum şi cel al SUA.

NATO a criticat săptămâna aceasta Rusia şi China pentru politicile lor privind armele nucleare şi a îndemnat ambele ţări să colaboreze cu SUA pentru a stabili o mai mare stabilitate şi transparenţă la o conferinţă care se va deschide săptămâna viitoare la ONU, la New York, pentru a revizui funcţionarea tratatului de neproliferare nucleară.

Sursa foto: X.com

Te-ar mai putea interesa și
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute de milioane de euro în București, Brașov și Timișoara
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute ...
Răzvan Enache, care a condus divizia de imobiliare a grupului Țiriac, a fost numit director executiv de dezvoltare în România al dezvoltatorului belgian Speedwell. ...
Investiţii de 8 milioane de euro, făcute de Amethyst Radiotherapy, în echipamente medicale de înaltă precizie folosite în radioterapie oncologică. Tratamentele sunt decontate de Casa de Asigurări
Investiţii de 8 milioane de euro, făcute de Amethyst Radiotherapy, în echipamente medicale de înaltă precizie folosite ...
Amethyst Radiotherapy, reţea de servicii integrate de radioterapie, chimioterapie și diagnostic oncologic, în contract ...
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Gospodăriile din România deţin 200,7 miliarde de lei (38,2 miliarde de euro) în depozite bancare la vedere, iar investirea ...
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat cu 11%
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat ...
Vânzările de electrocasnice ale evomag au crescut valoric cu peste 50% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu ...