Malluri pe hârtie, buruieni pe terenuri. Ce se va întâmpla cu zecile de hectare cumpărate

Investitorii imobiliari au fost atraşi de puterea de cumpărare a românilor dinainte de criză şi au avut în planuri zeci de malluri în toată ţara. Asta pe lângă miile de apartamente. S-au înghesuit să cumpere terenuri, dar criza le-a arătat şi cealaltă faţă a imobiliarelor: scăderea şi pierderea.
Economica.net - Dum, 04 ian. 2015, 22:00
Malluri pe hârtie, buruieni pe terenuri. Ce se va întâmpla cu zecile de hectare cumpărate

ECONOMICA.NET a inventariat 100 de centre comerciale anunţate, dar îngenuncheate de criză. Câteva dintre mallurile anunţate au fost construite, iar la altele se lucrează. Este cazul proiectelor Mega Mall, Parklake Plaza sau AFI Palace Ploieşti. Pe majoritatea terenurilor cresc, însă, buruieni. 

„După căderea pieţei centrelor comerciale, începută în 2010, pe baza unei expansiuni agresive fără un suport real în economie şi consum, combinat cu criza financiară globală, proprietarii de centre comerciale şi potenţialii dezvoltatori au realizat că recuperarea investiţiilor în viitoarele centre va fi imposibilă. Din acest motiv nu au mai găsit surse de finanţare pentru aceste proiecte. Chiriile medii din centrele comerciale au scăzut în ultimii cinci ani cu peste 40%, iar în anumite cazuri, chiar şi cu până la 70%. Este foarte puţin probabil să asistăm la o dezgheţare/reluare a acestor proiecte. Există însă variantă în care aceste proiecte să se transforme în proiecte de tip power-center, cu retaileri care ocupă spaţii mari şi plătesc chirii foarte mici, de tipul big-boxes”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ilan Laufer, director general al H&L Retail Group. 

Este şi cazul unui teren din Tîrgu-Mureş vândut de Plaza Centers în luna septembrie a acestui an. Cumpărătorul este divizia de imobiliare a grupului InterCora, care dezvoltă unităţile Kaufland. Cel mai probabil, pe acest teren, aflat în imediata apropiere a unui magazin Kaufland, vor fi ridicate spaţii comerciale pentru chiriaşi precum Flanco, Takko, Deichmann. InterCora a dezvoltat la nivel local mai mult de 30 de magazine Kaufland. Plaza Centers a mai vândut şi terenul din Hunedoara, unde, tot aşa, planurile trasate pe hârtie arătau ca un mall.

Chiria medie din mallurile deţinute de GTC în Arad, Buzău şi Piatra-Neamţ s-au situat în primele luni ale acestui an la nivelul de 3,8 euro/mp. 

Noi investitori în piaţă? 

În ultimii ani, fondul de investiţii NEPI a acaparat piaţa centrelor comerciale din România şi este cel mai mare proprietar de malluri. Globalworth, companie fondată de omul de afaceri Ioannis Papalekas, a mizat mai mult pe segmentuld e birouri. Cu doar doi vulturi, care îşi împart sectoarele, piaţa imobiliară din România nu a mai asistat la intrarea unui investitor de calibru în piaţă de la revenirea suedezilor de la Skanska, în 2011 şi de la achiziţiile de terenuri ale IKEA. 

„La ultimele discuţii purtate cu mai mulţi factori de decizie din cadrul unor fonduri de investiţii, primesc cam acelaşi răspunsuri: De ce să investim în România, când în New York putem avea un randament investiţional de 8% pe an sau fondul nostru a pierdut active de sute de milioane de euro în Ucraina, din cauza războiului, pentru noi această zonă a Europei nu mai este o prioritate sau cât timp nu vom avea şi un sprijin din partea băncilor locale, România nu este interesantă pentru investiţii. Ca si concluzie, până ce nu se va relua finanţarea pe plan local, nu vom fi atractivi pentru investitorii străini, şi nici pentru cei locali”, a mai declarat Ilan Laufer. 

Te-ar mai putea interesa și
Petrom se retrage din Georgia
Petrom se retrage din Georgia
OMV Petrom a anunțat că se retrage din Georgia, acolo unde avea concesionat un câmp offshore unde nu începuse încă forajul de explorare....
Petrom, afaceri și profit în scădere în primul trimestru din 2024. Profit net de 1,4 miliarde lei
Petrom, afaceri și profit în scădere în primul trimestru din 2024. Profit net de 1,4 miliarde lei
OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Europa de Sud-Est a raportat pentru primul trimestru al acestui ...
Rompetrol a dat în judecată statul român pentru taxa de solidaritate
Rompetrol a dat în judecată statul român pentru taxa de solidaritate
Rompetrol Rafinare, parte a grupului KazMunayGas International (Grupul Rompetrol) a acționat în instanță Guvernul pentru ...
Arburg, unul dintre cei mai mari producători de maşini de turnare prin injecţie din lume, cu afaceri anuale de 780 de milioane de euro şi cu 100 de ani vechime, intră în România
Arburg, unul dintre cei mai mari producători de maşini de turnare prin injecţie din lume, cu afaceri anuale de 780 de ...
Compania germană Arburg, deţinută de familia Hehl, a deschis o subsidiară în România.