Petrișor Peiu: La începutul lunii mai AUR va depune o moţiune de cenzură. Guvernul Bolojan este evident incapabil să administreze economia ţării

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat, sâmbătă, că la începutul lunii mai parlamentarii partidului său vor depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 25 apr. 2026, 11:06
Petrișor Peiu: La începutul lunii mai AUR va depune o moţiune de cenzură. Guvernul Bolojan este evident incapabil să administreze economia ţării

„La începutul lunii mai AUR va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Motivul este eminamente economic: Guvernul actual este evident incapabil să administreze economia ţării, provocând o criză economică. Suntem singura ţară din UE în criză, suntem şi singura ţară europeană în care inflaţia explodează. Economia României continuă să scadă. Iată numai ultimii indicatori care confirmă tendinţa de recesiune şi criză. Trimestrul I al anului 2026 este unul de scădere puternică. Industria se prăbuşeşte, serviciile către populaţie la fel. Februarie 2026 este a şaptea lună de scădere în zona serviciilor. Ce indică acest lucru? Nimic altceva decât faptul că nivelul de trai s-a prăbuşit. Totul din cauza creşterii aberante a taxelor pe consum (TVA şi accize) şi a luptei demonice împotriva nivelului de trai al românilor”, a afirmat Petrişor Peiu, într-un comunicat de presă.

Acesta a adăugat că în primele două luni ale anului 2026 volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de perioada similară a anului 2025, atât ca serie brută cu 10,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,6%.

„În aceeaşi perioadă din 2026, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2025, comenzile noi din industria prelucrătoare pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut, în termeni nominali, cu 4,2%. În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a scăzut, în termeni nominali, cu 3,3%”, a mai menţionat liderul senatorilor AUR.

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, luni, că parlamentarii formaţiunii vor depune „propria moţiune de cenzură” împotriva actualului Guvern şi că AUR îşi doreşte organizarea de alegeri anticipate.

„E nevoie de reconciliere naţională, e nevoie de responsabilitate şi e nevoie de o schimbare. (…) Poziţia AUR exprimată în ultimele săptămâni şi în ultimele luni rămâne la fel. Ne dorim întoarcerea la democraţie, întoarcerea la voinţa poporului român, ne dorim alegeri anticipate care cu siguranţă vor arăta o altă arhitectură politică”, a afirmat Simion.

El a precizat că AUR „va vota eventuale moţiuni de cenzură”.

„Dacă, până la urmă, PSD opreşte baletul putere-opoziţie şi se decide să îl demită pe Ilie Bolojan, vrem să ştim care sunt următorii paşi. Că dacă pleacă Ilie Bolojan şi vine o altă copie, poate mai palidă, poate mai puţin încruntată, nu va ajuta ca poporul român să o ducă mai bine. Nu ne va ajuta pe noi, AUR, să atingem pacea socială şi reconcilierea dorită. Trebuie să vedem care sunt paşii următori Îi aşteptăm pe toţi la dialog. Suntem deschişi să discutăm transparent, public”, a adăugat Simion.

Întrebat dacă AUR ar susţine o eventuală moţiune de cenzură iniţiată de PSD, Simion a răspuns: „Nu sunt convins că domnul Zamfir (n.r. liderul senatorilor PSD) va depune o moţiune de cenzură. Dar să sărim aşa când vrea PSD, nu e în caracterul meu”.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, a deschis o nouă fabrică în România, în urma unei investiții de......
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...