România susține continuarea convergenței externe a plăților directe în Politica Agricolă Comună post-2027, a spus secretarul de stat Emil Dumitru la Consiliul Agrifish

România susţine continuarea convergenţei externe a plăţilor directe şi reducerea decalajelor privind sprijinul pe hectar în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) post-2027, pentru asigurarea unor condiţii echitabile de concurenţă în Uniunea Europeană, a declarat luni secretarul de stat în MADR, Emil Dumitru, la reuniunea Consiliului AgriFish de la Luxemburg.
AGERPRES - lun, 27 apr. 2026, 20:13
România susține continuarea convergenței externe a plăților directe în Politica Agricolă Comună post-2027, a spus secretarul de stat Emil Dumitru la Consiliul Agrifish

Secretarul de stat Emil Dumitru a participat luni, 27 aprilie, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish), care s-a desfăşurat la Luxemburg. Alături de secretarul de stat s-a aflat Daniela Rebega, director general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Planul Strategic.

În cadrul reuniunii, oficialii europeni au avut un schimb de opinii, în urma unei prezentări susţinute de Comisia Europeană, privind importanţa strategică a agriculturii şi a gestionării durabile a pădurilor pentru prevenirea incendiilor forestiere şi consolidarea rezilienţei la acestea.

De asemenea, Consiliul a dezbătut propunerile privind Politica Agricolă Comună post-2027, cu accent pe principalele opţiuni pentru conceperea sprijinului pentru venit.

În cadrul intervenţiei sale, secretarul de stat Dumitru a declarat că este foarte important ca sprijinul pe venit să se bazeze pe reguli comune aplicabile tuturor statelor membre, să asigure condiţii echitabile de concurenţă în Uniunea Europeană şi să elimine disparităţile.

„România a susţinut constant reducerea decalajelor privind sprijinul pe hectar şi menţine poziţia fermă pentru continuarea convergenţei externe. Totodată trebuie să dispunem de flexibilitate în stabilirea politicilor de finanţare, în funcţie de specificul naţional, structura agriculturii, condiţiile economice şi riscurile cu care se confruntă fermierii. Flexibilitatea trebuie să permită direcţionarea sprijinului către tipuri de ferme relevante, cum ar fi fermele integrate vegetal – zootehnic, sprijinirea reînnoirii generaţiilor şi prioritizarea anumitor sectoare, în funcţie de nevoile identificate”, a afirmat Emil Dumitru, citat în comunicat.

Un alt punct de pe ordinea de zi l-au reprezentat discuţiile privind situaţia pieţei agricole, în special în contextul invadării Ucrainei de către Federaţia Rusă, un subiect recurent pe ordinea de zi a Consiliului, precizează ministerul.

În cadrul secţiunii „Diverse”, au fost abordate alte subiecte de actualitate din domeniul agriculturii.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură participarea la lucrările Consiliului, susţinând interesele României în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) şi generează o treime din exporturile României, a declarat, joi, la un......
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
Lucrările la Magistrala 6 de metrou avansează, anunță joi Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns ...