Anunţ important pentru şoferii care au maşini hibrid din Bucureşti. Ce trebuie să plătească – Decizia intră în vigoare azi, 1 mai 2026

Facilitatea privind utilizarea gratuită a parcajelor publice de utilitate generală va fi acordată, până la 31 decembrie 2027, exclusiv autovehiculelor electrice înmatriculate în Bucureşti, iar posesorii de maşini hibride vor trebui să plătească începând de vineri.
AGERPRES - vin, 01 mai 2026, 09:25
Anunţ important pentru şoferii care au maşini hibrid din Bucureşti. Ce trebuie să plătească - Decizia intră în vigoare azi, 1 mai 2026

Decizia a fost luată la începutul lunii aprilie de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), scrie Agerpres.

Potrivit hotărârii adoptate, măsura se aplică de la data intrării în vigoare a hotărârii, 1 mai, iar acordarea facilităţii este condiţionată de înregistrarea prealabilă a autovehiculului în baza de date administrată de operatorul delegat pentru gestionarea parcărilor publice de utilitate generală. Înregistrarea se face la cerere, pe toată durata de aplicare a hotărârii.

Operatorul delegat are obligaţia de a soluţiona cererile în maximum cinci zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete.

Conform raportului de specialitate, utilizarea gratuită a parcajelor publice pentru vehicule electrice şi hibride a fost introdusă ca o măsură temporară de stimulare a mobilităţii sustenabile. În prezent se impune însă reevaluarea acestei politici, deoarece numărul autovehiculelor electrice şi hibrid înregistrate în sistemul informatic pentru a beneficia de gratuitate a depăşit numărul total de locuri de parcare cu plată gestionate de Compania Parking.

Tot de vineri, jurnaliştii nu vor mai beneficia de acces gratuit la programele instituţiilor de cultură şi nici de utilizarea gratuită a parcărilor publice. Actul normativ, adoptat de CGMB luna trecută, prevede abrogarea Hotărârii 305/2016.

Te-ar mai putea interesa și
Împrumut de aproape trei miliarde de lei de la bănci. Două emisiuni de titluri de stat ale Ministerului Finanțelor – Anunţ BNR 2.11.2026
Împrumut de aproape trei miliarde de lei de la bănci. Două emisiuni de titluri de stat ale Ministerului Finanțelor – ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 2,818 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR)....
Cale ferată România – Ucraina: Lucrările pentru electrificarea liniei Dărmănești – Vicșani au ajuns la 20%
Cale ferată România – Ucraina: Lucrările pentru electrificarea liniei Dărmănești – Vicșani au ajuns la 20%
Progresul fizic în cadrul contractului pentru electrificarea liniei de cale ferate Dărmănești – Vicșani către Ucraina ...
Risc de 9,2 din 10. La doar un pas de severitatea maximă
Risc de 9,2 din 10. La doar un pas de severitatea maximă
Dacă ar fi fost un cutremur, alerta anunțată pe 21 octombrie de echipa care dezvoltă PHP ar fi putut declanșa tsunamiuri ...
Exim Banca Românească – Dobândă de 3,5% la depozitele în euro
Exim Banca Românească – Dobândă de 3,5% la depozitele în euro
Exim Banca Românească aduce în piaţă una dintre cele mai atractive oferte de economisire în euro, oferind o dobândă ...