Update: Trump respinge oferta primită. Iranul a transmis Statelor Unite o nouă propunere de negociere

Update: Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu este mulţumit de ultima ofertă a Iranului pentru încheierea războiului cu SUA şi Israelul, care durează de două luni, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 01 mai 2026, 16:35
Update: Trump respinge oferta primită. Iranul a transmis Statelor Unite o nouă propunere de negociere

„Iranul vrea să încheie un acord, dar eu nu sunt satisfăcut de acesta”, le-a răspuns el reporterilor de la Casa Albă care întrebau despre propunerea transmisă cu câteva ore înainte de Teheran, prin intermediul mediatorilor pakistanezi.

Preşedintele a elogiat eforturile de mediere ale Pakistanului, afirmând că negocierile prin telefon continuă.

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a afirmat că ţara sa este dispusă să continue diplomaţia dacă SUA îşi modifică pretenţiile pe care le-a apreciat ca „exagerate”, precum şi „retorica ameninţătoare şi acţiunile provocatoare”. El a adăugat însă în acelaşi mesaj pe Telegram că „forţele armate ale Iranului rămân gata să apere ţara de orice ameninţare”.

Conform declaraţiilor făcute agenţiei de Reuters de două surse iraniene de rang înalt care au dorit să îşi păstreze anonimatul, Iranul şi-a activat apărarea antiaeriană şi intenţionează să reacţioneze amplu în caz de atac, după ce a evaluat că va fi vorba de un val scurt şi intens de lovituri americane, eventual urmate de un atac israelian.

 

Știrea inițială

Iranul a transmis Statelor Unite, prin mediatori pakistanezi, cea mai recentă propunere de negocieri, transmite vineri agenţia de presă iraniană de stat IRNA, preluată de Reuters, transmite Agerpres.

IRNA nu a dat detalii, însă ştirea a provocat o scădere a cotaţiilor pe piaţa mondială a petrolului.

Nu este clar dacă propunerea Teheranului a ajuns deja la Washington.

În conflictul dintre SUA şi Iran este în vigoare din 8 aprilie un armistiţiu, dar joi au apărut ştiri conform cărora preşedintele american Donald Trump urmează să fie informat despre planurile pentru noi lovituri, care să îi oblige pe iranieni să negocieze. Informaţiile au dus preţul petrolului la maximul din ultimii patru ani, înainte de scăderea de vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...