Grecia: A doua încercare de alegere a preşedintelui de către parlament s-a soldat cu un eşec

Parlamentul grec a eşuat marţi pentru a doua oară în a alege preşedintele republicii, după ce numai 168 de deputaţi s-au pronunţat în favoarea candidatului guvernului Stavros Dimas, în condiţiile în care era necesare 200 de voturi pentru a-l alege, relatează AFP.
Economica.net - mar, 23 dec. 2014, 17:29
Grecia: A doua încercare de alegere a preşedintelui de către parlament s-a soldat cu un eşec

Potrivit numărătorii oficiale, 168 de deputaţi au rostit numele fostului comisar european la apelul numelui lor, în timp ce 131 s-au mulţumit să răspundă ‘prezent’, ceea ce înseamnă un refuz. De la lucrări a lipsit o singură deputată.

Miercurea trecută, în condiţiile în care o majoritate de 200 de voturi din 300 era necesară, 160 de deputaţi au votat pentru Dimas, 155 din cadrul coaliţiei conservatoare-socialiste a premierului Antonis Samaras, şi cinci deputaţi independenţi.

Scorul de marţi marchează un progres, dar analiştii estimează că întrucât s-au obţinut mai puţin de 170 de voturi marţi, guvernul va avea dificultăţi în a aduna cele 180 de voturi necesare în cel de al treilea tur, lunea viitoare.

În acest weekend, Samaras a făcut câteva concesii, angajându-se ca dacă preşedintele va fi ales să revadă calendarul legislativelor, declarându-se gata să le devanseze din iunie 2016 ‘la sfârşitul lui 2015’. De asemenea, el a evocat posibilitatea de a lărgi componenţa politică a guvernului la finalul alegerilor prezidenţiale.

În cazul unui nou eşec luni seară, parlamentul va fi dizolvat şi vor avea loc alegeri anticipate la finalul lui ianuarie sau la începutul lui februarie. Partidul favorit în sondaje este cel al stângii radicale Syriza, care conduce cu circa trei puncte în faţa partidului Noua Democraţie a lui Antonis Samaras.

Bursa din Atena manifestă o anumită anxietate după vot, notează AFP, indicele general scăzând cu 2,05 puncte la 10.45 GMT.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...