AUR propune înfiinţarea Ghişeului Unic pentru Diaspora, proiect de sprijinire a revenirii românilor în ţară

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă depunerea în Parlament a unei propuneri legislative privind înfiinţarea Ghişeului Unic pentru Diaspora, un instrument naţional destinat sprijinirii românilor din străinătate care doresc să revină în ţară.
AGERPRES - D, 03 mai 2026, 14:52
AUR propune înfiinţarea Ghişeului Unic pentru Diaspora, proiect de sprijinire a revenirii românilor în ţară

Potrivit iniţiatorilor, proiectul vine în contextul plecării celor câteva milioane de români peste hotare şi al lipsei unor mecanisme concrete de sprijin din partea statului pentru întoarcerea acestora acasă. AUR susţine că principalele obstacole sunt birocraţia, lipsa informaţiilor şi dificultatea interacţiunii cu instituţiile statului.

„Iniţiativa stabileşte obligaţii clare pentru autorităţile publice centrale de a furniza şi actualiza informaţiile în platformă, introduce un serviciu de consiliere integrată cu personal de specialitate şi prevede sancţiuni pentru instituţiile care nu respectă aceste obligaţii. Totodată, proiectul creează un mecanism de coordonare între instituţiile statului, sub responsabilitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru a elimina fragmentarea actuală a serviciilor”, menţionează AUR într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES.

Iniţiatorul proiectului, deputatul AUR Ramona Lovin, a declarat că proiectul privind Ghişeul Unic pentru Diaspora oferă soluţii concrete pentru românii care vor să revină în ţară, eliminând birocraţia şi lipsa de informaţii.

„Am depus proiectul de lege pentru organizarea, funcţionarea şi administrarea ghişeului unic pentru diaspora, aşa cum le-am promis românilor din străinătate pe 24 ianuarie, atunci când, împreună cu peste 50 de colegi ai mei, deputaţi şi senatori AUR, am mers în oraşele lor pentru a le prezenta programul „Înapoi Acasă”. Acest proiect vine cu soluţii concrete pentru românii care îşi doresc să se întoarcă în ţară şi care, de multe ori, se lovesc de birocraţie, drumuri inutile şi lipsă de informaţii. Prin ghişeul unic, românii vor primi, într-un singur loc, îndrumare şi consiliere pentru accesarea programelor de sprijin ale statului român, pentru achiziţionarea unei locuinţe la costuri reduse, pentru finanţarea sau cofinanţarea unei afaceri şi pentru găsirea unui loc de muncă potrivit experienţei şi studiilor lor”, afirmă Lovin.

Potrivit deputatei AUR, tot prin acest proiect, cei care se întorc acasă vor putea obţine sprijin pentru recunoaşterea diplomelor şi echivalarea studiilor făcute în străinătate, pentru înscrierea şi integrarea copiilor în şcoli, dar şi pentru recunoaşterea perioadelor lucrate în afara ţării şi cumularea pensiei.

„Este timpul să venim cu soluţii concrete pentru a-i aduce pe români acasă, mai ales în această perioadă dificilă pentru economia României. Întoarcerea românilor reprezintă un avantaj uriaş pentru ţară, din punct de vedere spiritual, demografic, dar şi economic. Românii care se întorc vin cu experienţa acumulată în diferite domenii, în economii mult mai puternice, cu profesionalism, cu dorinţă de muncă şi, de multe ori, cu capital. Românii din diaspora vor să se întoarcă, să-şi crească fiii, să muncească şi să investească în România. Statul român are obligaţia de a le oferi direcţii, oportunităţi şi soluţii concrete”, a transmis deputata AUR de diaspora.

AUR susţine că prin această iniţiativă se va crea un cadru funcţional care simplifică relaţia românilor din diaspora cu statul şi transformă intenţia de revenire într-un proces predictibil şi accesibil.

Te-ar mai putea interesa și
Industria auto a scăzut cu 10% în primele 5 luni. Per total, industria românească se îndreaptă către al patrulea an de contracție. Indicele PMI BCR a crescut ușor, stimulat de majorarea cererilor de pe piața internă
Industria auto a scăzut cu 10% în primele 5 luni. Per total, industria românească se îndreaptă către al patrulea an ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier din România, elaborat de BCR, a intrat în zona de expansiune pentru prima dată în puțin peste doi ani, ajungând la 50,1 în iulie, față de 48,8 în......
De ce eșuează România în marea digitalizare. CEO Connections: Ne trebuie o infrastructură comună, altfel vom avea doar insule care nu comunică
De ce eșuează România în marea digitalizare. CEO Connections: Ne trebuie o infrastructură comună, altfel vom avea doar ...
România nu mai are nevoie de încă o aplicație sau de încă o platformă dezvoltată separat de celelalte, ci de o infrastructură ...
Amenda masivă primită de firma care aduce jumătate din zahărul din România. Agrana știa că va fi sancționată de Concurență pentru manipularea prețurilor
Amenda masivă primită de firma care aduce jumătate din zahărul din România. Agrana știa că va fi sancționată de ...
Agrana, grupul austriac care conrolează între 30 și 50% din piața zahărului din România, fiind și unul dintre cei ...
Ilie Bolojan: România ar putea avea un sistem de tarifare dinamică a energiei peste un an, un an și jumătate
Ilie Bolojan: România ar putea avea un sistem de tarifare dinamică a energiei peste un an, un an și jumătate
România ar putea dispune, peste un an - un an şi jumătate, de un sistem de tarifare dinamică a energiei electrice, odată ...