Japonia: Shinzo Abe, reales prim-ministru cu majoritate covârşitoare de voturi

Shinzo Abe a fost reales miercuri prim-ministru al Japoniei de către parlament, la zece zile după o victorie fără drept de apel a Partidului său Liberal-Democrat (PLD) în cadrul alegerilor legislative anticipate, relatează France Presse.
Economica.net - mie, 24 dec. 2014, 07:30
Japonia: Shinzo Abe, reales prim-ministru cu majoritate covârşitoare de voturi

Candidat conservator fără un concurent real, Shinzo Abe a întrunit 328 de voturi din cele 470 exprimate în camera inferioară, ceea ce îl plasează pentru a treia oară în cariera sa la conducerea arhipelagului nipon.

Această realegere era o simplă formalitate, PLD având 291 de deputaţi, iar aliatul său centrist – Noul Komeito – 35. Abe, al cărui partid domină Senatul, a fost susţinut de toţi membrii alianţei şi chiar de mai mulţi parlamerntari decât aceştia.

El concura împotriva altor patru candidaţi care nu aveau – practic – nicio şansă. Cel de-al doilea clasat, Katsuya Okada, lider al Partidului Democrat din Japonia (PDJ, de centru stânga), a obţinut 73 de voturi din partea deputaţilor şi 61 din partea senatorilor.

Pe fondul unui absenteism record (aproximativ 48 %), Partidul Liberal Democrat (PLD) condus de Abe câştigase detaşat în 14 decembrie alegerile legislative.

Shinzo Abe ar urma să-şi formeze guvernul în această miercuri, reconfirmând în funcţii pe actualii miniştri cu excepţia titularului la Apărare, potrivit presei. Akinori Eto ar urma să fie înlocuit prin Gen Nakatani, un bun cunoscător al problemelor securităţii naţionale şi ale luptei antiteroriste.

O ceremonie este prevăzută să aibă loc în prezenţa împăratului Akihito, care trebuie să valideze oficial componenţa guvernului, fără însă a avea vreun cuvânt de spus în această privinţă.

Shinzo Abe intenţionează să continue politica lansată din decembrie 2012, data revenirii sale la putere după un prim mandat eşuat în perioada 2006-2007.

Programul său este în principal economic pentru că şeful guvernului conservator a transformat scrutinul legislativ în referendum în care populaţia urma să se pronunţe pentru sau împotriva politicilor ‘abenomice’.

De la aplicarea sa spre sfârşitul anului 2012, această strategie a extinderilor bugetare, flexibilităţii monetare şi reformelor structurale a avut iniţial efecte pozitive (devalorizarea yenului, revenirea la o inflaţie moderată şi o impulsionare a creşterii economice), dar ea a stagnat ulterior şi Japonia a reintrat în recesiune în trimestrul al treilea al acestui an ca urmare a unei majorări a taxei asupra consumului la începutul lunii aprilie.

‘Economia este prioritatea, dar vreau să întăresc de asemenea rolul diplomatic al Japoniei şi să-i asigur securitatea’, susţine în continuare primul ministru.

Abe doreşte să profite de mandatul său pentru a reforma Constituţia şi a înscrie în lege texte pe care le consideră prioritare, în special referitoare la securitatea naţională şi la apărare.

Te-ar mai putea interesa și
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global consideră că pot face față unui atac cibernetic – studiu
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global consideră că pot face față unui atac cibernetic – studiu
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global (75%) se consideră fie foarte încrezătoare, fie relativ încrezătoare în capacitatea de a face faţă şi de a se redresa în urma unui atac......
PNL se arată profund îngrijorat de modul în care Tribunalul Ilfov a judecat dosarul deschis de o facțiune dizidentă din partid și spune că-și va apăra toate drepturile legale
PNL se arată profund îngrijorat de modul în care Tribunalul Ilfov a judecat dosarul deschis de o facțiune dizidentă ...
Partidul Naţional Liberal îşi exprimă ''profunda îngrijorare'' faţă de modul în care s-a desfăşurat procedura în ...
Un petrolier sub pavilion panamez a fost lovit de un proiectil necunoscut în Strâmtoarea Ormuz
Un petrolier sub pavilion panamez a fost lovit de un proiectil necunoscut în Strâmtoarea Ormuz
Un petrolier a fost lovit de un proiectil neidentificat în Strâmtoarea Ormuz, a anunţat sâmbătă agenţia maritimă ...
RECORD Vești bune pentru 8,3 milioane de viitori pensionari. Pensia plătită în Pilonul II s-a dublat și cântărește cât pensia minimă de stat pe 3 ani
RECORD Vești bune pentru 8,3 milioane de viitori pensionari. Pensia plătită în Pilonul II s-a dublat și cântărește ...
Vești bune pentru cei peste 8,3 milioane de viitori pensionari obligați să cotizeze la Pilonul II, sistemul de pensii ...