Noua companie de autostrăzi CNIR își mută sediul, pentru reducerea cheltuielilor

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) își va reloca sediul, începând din luna iunie, într-un spațiu aparținând Romfilatelia, o clădire publică din București, anunță marți Horațiu Cosma, secretar de stat la Transporturi, responsabil cu activitatea CNIR.
Anemona Andone - mar, 05 mai 2026, 11:29
Noua companie de autostrăzi CNIR își mută sediul, pentru reducerea cheltuielilor

În prezent, CNIR își desfășoară activitatea într-o clădire de birouri din zona Casa Presei Libere, pe strada Menuetului, sectorul 1. Noul sediu ar urma să fie într-o clădire a Romfilatelia din Strada Fabrica de Chibrituri, sectorul 5.

Cheltuielile cu închirierea spațiului pentru sediul actual al CNIR se ridică la aproape 30.000 de euro pe lună, conform datelor apărute în presă.

Potrivit lui Cosma, această mutare va duce la o reducere semnificativă a cheltuielilor de funcționare, printr-un contract de chirie „mult mai avantajos”.

„În ultimii doi ani, CNIR și-a desfășurat activitatea într-un sediu modern, adecvat unei companii care gestionează proiecte de infrastructură de zeci de miliarde de euro. Totuși, în contextul economic dificil, marcat de incertitudini internaționale și creșteri de prețuri, este responsabilitatea noastră să identificăm soluții pentru optimizarea costurilor administrative”, explică secretarul de stat.

El adaugă că această decizie este un exemplu concret că Guvernul este solidar cu cetățenii români și că reduce cheltuielile statului fără a afecta obiectivele de investiții.

Pe termen lung, se are în vedere și identificarea unui sediu permanent pentru CNIR, care să răspundă dezvoltării viitoare a companiei și extinderii portofoliului de proiecte, conchide Cosma.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a mers în verificări la peste 1.500 de operatori economici din toată țara. A plouat cu amenzi și sancțiuni
ANPC a mers în verificări la peste 1.500 de operatori economici din toată țara. A plouat cu amenzi și sancțiuni
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat în perioada 15–19 iunie 2026 ample acțiuni de control la peste 1.500 de operatori economici, în vederea verificării......
Cel mai vechi hotel din lume are 1.300 de ani și este administrat de aceeași familie timp de 52 de generații
Cel mai vechi hotel din lume are 1.300 de ani și este administrat de aceeași familie timp de 52 de generații
Cel mai vechi hotel din lume are peste 1.300 de ani. Unitatea este administrat de aceeași familie timp de 52 de generații. ...
Nazare trece peste Veștea în cotele de pariuri pentru viitorul premier al României
Nazare trece peste Veștea în cotele de pariuri pentru viitorul premier al României
Alexandru Nazare este cotat cu cele mai mari șanse pe Polymarket pentru a deveni următorul prim-ministru al României, ...
Congresul extraordinar al PNL. Candidaturile pentru șefia partidului pot fi depuse până sâmbătă la ora 17:00
Congresul extraordinar al PNL. Candidaturile pentru șefia partidului pot fi depuse până sâmbătă la ora 17:00
Candidaturile pentru preşedinţia PNL, care va fi decisă la Congresul extraordinar convocat pentru duminică, pot fi depuse ...