Unitatea 2 a centralei nucleare, cel mai mare grup de generare de energie electrică din sistemul energetic național, de 700 MW, care s-a deconectat automat în urma unei avarii luni seara, va fi repornită sâmbătă, 9 mai, la 8 dimineață, potrivit datelor Transelectrica de la acest moment. Deconectarea a apărut ca urmare a apariției unei disfuncționalități la un separator electric, echipament aflat în partea clasică a unității.
O zi mai târziu, pe 10 mai, va intra în perioada de oprire programată Unitatea 1, reducerea de putere începând cu ora 8 dimineața, iar deconectarea de la sistemul energetic național fiind programată pentru ora 11.00. Unitatea 1 va fi oprită până în data de 7 iulie.
În această perioadă, pe lângă opririle centralei nucleare, mai multe grupuri termo sunt oprite, atât programat, cât și ca urmare a unor avarii.
Astfel, centrala pe gaze în ciclu combinat a Petrom de la Brazi de 860 MW funcționează la jumătate de capacitate până la 30 iunie, oprirea fiind programată. O capacitate de 186 MW a Electrocentrale București de la CET Vest este oprită până în august, pentru lucrări de reparații după incendiul de luna trecută. Ate două grupuri de la CET Sud, fiecare de câte 100 MW sunt oprite, unul programat și altul ca urmare a unei avarii. De asemenea, este oprit până la sfârșitul lunii, tot pentru reparații ca urmare a unei avarii, și singurul grup care mai funcționează la centrala veche de la Iernut a Romgaz, de 188 MW.
În câteva cuvinte spus: preponderent cu fotovoltaice când e soare și cu hidrocentralele când nu e, la care se adaugă și capacitatea rămasă în centralele pe gaze și un aport mai mare al cărbunelui în mix. Centralele pe cărbune, câte au mai rămas, ajung, atunci când nu e soare, a doua sursă a țării, după centralele hidro.
Hidrocentralele ajung să acopere mare parte din consum mai ales în perioada în care nu e soare și funcționează uneori la peste 3.000 MW aproape de jumătate din puterea instalată.
În perioada cu radație solară mare, așa cum este la momentul redactării acestei știri – atunci când produc și prosumatorii, ceea ce înseamnă și o scădere a consumului din rețele – parcurile fotovoltaice devin de departe prima sursă de generare a țării, iar România exportă, în acele momente, masv energe electrică – 1.800 MW putere instantanee azi de dimineață.
Iată cum a funcționat SEN în ultimele 24 de ore:
