Prețul mediu din Piața pentru Ziua Următoare (PZU) de la București pentru energia tranzacționată în 7 mai cu livrare în ziua de 8 mai este de 761 de lei/MWh, sau 144 de euro/MWh. Este cel mai mare preț din Europa, mult peste cel din zona Europei Centrale și semnificativ peste cel din țările din zona noastră. Doar Ungaria, cu cei 140 de euro/MWh este aproape de noi ca preț, știut fiind că în mod tradițional Ungaria este importatot net de energie.
Iată prețurile spot din Europa pentru data de livrare 8 mai:

În România, acolo unde fotovoltaicul este în aceste zile principala sursă de generare la jumătatea zilei prețurile orare fluctuează între 331 de lei/MWh, la ora 14 ora CET dar ajunge la 1.633 de lei/MWh aproape de miezul nopții.
În condițiile în care prețul din piața bulgară este semnificativ mai mic, în ultima parte a zilei se importă masiv din Bulgaria prin sistemul cuplării PZU (și la 2.200 MW putere orară uneori), iar o parte din energie merge spre rețeaua ungară.
Nu este exclus ca o parte din energia care intră din Bulgaria în rețeaua noastră seara să fie tot energie produsă ziua în România – sunt intervale orare la miezul zilei când din cauza abundenței de energie fotovoltaică, se exportă în rețeaua bulgară – apoi stocată în Bulgaria, care are o capacitate uriașă, de 8.000 MWh în baterii, și în final exportată în România în orele de seară.
Oricum, dincolo de asta, sistemul energetic românesc este privat de aportul unor centrale mari, din cauza opririlor programate și a avariilor. O unitate de la Cernavodă de 700 MW este oprită ca urmare a unei avarii și va rămâne oprită până la sfrșitul lunii pentru că trebuie înlocuit un transformator iar cealaltă va intra în programul de oprire programată peste câteva zile.
Apoi, centrala pe gaze în ciclu combinat a Petrom de la Brazi de 860 MW funcționează la jumătate de capacitate până la 30 iunie, oprirea fiind programată. O capacitate de 186 MW a Electrocentrale București de la CET Vest este oprită până în august, pentru lucrări de reparații după incendiul de luna trecută. Ate două grupuri de la CET Sud, fiecare de câte 100 MW sunt oprite, unul programat și altul ca urmare a unei avarii. Un grup de 100 MW de la vechea CET Brazi este oprit până la toamnă.
De asemenea, este oprit până la sfârșitul lunii, tot pentru reparații ca urmare a unei avarii, și singurul grup care mai funcționează la centrala veche de la Iernut a Romgaz, de 188 MW. În plus, de câteva zile este oprit ca urmare a unui cazan spart și un grup pe cărbune de 300 MW de la Turceni. De asemenea, este scos din uz temporar și un grup de 100 MW de la Râul Mare.
Dincolo de produția Hidroelectrica și a fotovoltaicelor timp de jumătate de zi, în ziua de vineri vom avea și un aport acceptabil al energiei eoliene, prognoza de acum indicând circa 510 MW putere orară zilnică a turbinelor eoliene