ICAO vrea ca avioanele să-şi raporteze poziţia la fiecare 15 minute

Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO), o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, va propune un nou standard care obligă avioanele comerciale să-şi raporteze poziţia la fiecare 15 minute, aceasta fiind una din iniţiativele avute în vedere la nivel global după dispariţia avionului malaezian, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 07:46
ICAO vrea ca avioanele să-şi raporteze poziţia la fiecare 15 minute

Dispariţia avionului MH370 aparţinând Malaysia Airlines în luna martie a anului trecut a determinat căutarea unui nou sistem la nivel global care să facă posibil identificarea rutei şi ultima locaţie a unui avion, scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt de la ICAO a declarat marţi că, dacă va fi adoptat, noul standard ar putea intra în curând în funcţiune deoarece nu ar avea nevoie de noi tehnologii pe avioane. Membrii ICAO ar urma să discute această propunere la o conferinţă ce va fi organizată luna viitoare la Montreal.

Separat, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni, IATA, o organizaţie ce reprezintă aproximativ 200 de companii aeriene din întreaga lume, a promis anul trecut să conducă un grup de lucru pe tema îmbunătăţirii siguranţei aviaţiei cu toate celelalte asociaţii din industria aviaţiei. În luna decembrie, grupul de lucru a recomandat ca în decurs de 12 luni companiile aeriene să înceapă să-şi urmărească avioanele la intervale de cel puţin 15 minute, însă IATA a respins această propunere deoarece consideră că termenul limită nu este unul practic.

‘Dacă statele membre vor cădea de acord asupra noului standard, la conferinţă se va discuta şi cât de rapid ar putea fi implementat noul standard şi dacă se doreşte ca ICAO să urgenteze procesul’, a declarat purtătorul de cuvânt al ICAO, Anthony Philbin. ICAO ar putea forţa companiile aeriene să acţioneze deoarece deciziile sale devin obligatorii în cele 191 de state membre însă agenţia preferă să ia decizii pe bază de consens ceea ce înseamnă că reuniunea din luna februarie va fi una crucială.

Multe companii aeriene îşi urmăresc deja avioanele utilizând sisteme prin satelit. Un raport pregătit de ICAO susţine că majoritatea avioanelor care zboară pe distanţe luni au deja la bord sisteme care pot transmite poziţia lor. ICAO subliniază însă că aceste echipamente nu sunt pornite întotdeauna şi că în unele locuri, de exemplu pe rutele polare, există zone care nu sunt acoperite de sateliţi.

Întrebat dacă sistemele radio ar putea fi utilizate pentru îndeplinirea standardului ICAO, Anthony Philbin a apreciat că o soluţie de rezervă pentru avioanele care nu dispun de tehnologia de ultimă generaţie ar putea fi comunicaţiile prin voce.

Te-ar mai putea interesa și
Germania: Merz promite să continue reformele şi susţine coaliţia cu social-democraţii
Germania: Merz promite să continue reformele şi susţine coaliţia cu social-democraţii
Cancelarul german Friedrich Merz a promis miercuri că va continua reformele şi a respins orice alternativă la coaliţia sa cu social-democraţii de centru-stânga, relatează dpa....
Ciucu: Două treimi din proiectele cu fonduri UE ale PMB vor fi dezangajate
Ciucu: Două treimi din proiectele cu fonduri UE ale PMB vor fi dezangajate
Edilul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat miercuri că două treimi din proiectele cu finanţare europeană ...
Încep negocierile dintre Mexic şi SUA pentru revizuirea acordului lor comercial
Încep negocierile dintre Mexic şi SUA pentru revizuirea acordului lor comercial
Mexicul şi Statele Unite au început oficial miercuri la Ciudad de Mexico negocierile pentru revizuirea Acordului Nord-American ...
Alegeri Armenia – Trump anunţă că îl susţine „total” pe premierul Paşinian la parlamentarele din 7 iunie
Alegeri Armenia – Trump anunţă că îl susţine „total” pe premierul Paşinian la parlamentarele din ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că îl susţine pe premierul Nikol Paşinian pentru alegerile legislative ...