Fondul Suveran al Arabiei Saudite devine partener oficial al Campionatului Mondial de Fotbal 2026

Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite (PIF) a fost desemnat joi partener oficial în America de Nord şi Asia pentru turneul final al Cupei Mondiale din acest an, statul din Orientul Mijlociu încercând astfel să-şi aprofundeze relaţiile cu fotbalul mondial în perspectiva găzduirii ediţiei din 2034, scrie Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 14 mai 2026, 19:36
Fondul Suveran al Arabiei Saudite devine partener oficial al Campionatului Mondial de Fotbal 2026

Ediţia de anul acesta a Cupei Mondiale, prima care reuneşte 48 de echipe la start, va fi găzduită în comun de SUA, Canada şi Mexic în perioada 11 iunie – 19 iulie.

Parteneriatul include sprijinul pentru iniţiative la nivel mondial, care cuprinde programe de bază, fotbal feminin şi de tineret, proiecte educaţionale şi eforturi de consolidare a infrastructurii şi expertiză tehnică, au transmis PIF şi FIFA.

Nu au fost dezvăluite detalii financiare sau clauze specifice.

Înţelegerea se construieşte pe parteneriatul PIF cu FIFA de la Cupa Mondială a Cluburilor din 2025 şi scoate în evidenţă relaţiile comerciale intensificate ale fondului cu fotbalul mondial înainte ca Arabia Saudită să găzduiască Cupa Mondială în anul 2034.

”PIF continuă să accelereze dezvoltarea fotbalului la nivel global prin extinderea accesului la acest sport şi prin crearea de oportunităţi în beneficiul jucătorilor, suporterilor şi ecosistemului fotbalistic larg”, a spus Mohamed Al Sayyad, şeful de brand corporativ din cadrul PIF.

PIF, care cheltuie peste 5 miliarde de dolari pentru circuitul profesionist masculin LIV Golf de la lansarea sa în 2022, a comunicat luna trecută că va tăia finanţarea la încheierea sezonului 2026, lăsând circuitul să caute noi sponsori.

Fondul Suveran, condus de prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman (foto), este implicat în multe alte sporturi. Criticii au acuzat această ţară de implicare în folosirea sportului pentru îmbunătăţirea imaginii în dauna problemelor legate de respectarea drepturilor omului.

În declaraţia de oprire a finanţării pentru circuitul LIV Golf, fondul PIF a adăugat că va rămâne implicat în livrarea la nivel internaţional a capitalului în acord cu strategia sa de investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...