Liber pentru toţi prosumatorii în programul AFM de baterii (stocare energie). E discriminare! – Avertisment pentru Guvern de la APCE

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) cere să fie incluşi toţi prosumatorii în programul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) destinat stocării energiei.
AGERPRES - vin, 15 mai 2026, 14:50
Liber pentru toţi prosumatorii în programul AFM de baterii (stocare energie). E discriminare! - Avertisment pentru Guvern de la APCE

„APCE avertizează public că formularea introdusă în proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru anul 2026 privind destinaţia subvenţionării stocării încalcă flagrant principiul egalităţii de tratament şi poate genera una dintre cele mai grave forme de discriminare administrativă împotriva prosumatorilor din România”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei citat de Agerpres.

Conform organizaţiei, cele 400 milioane de lei propuse pentru finanţarea bateriilor de stocare ar urma să fie acordate exclusiv persoanelor care au beneficiat anterior de programele Casa Verde finanţate de AFM.

„Cu alte cuvinte, statul român ar urma să împartă prosumatorii în două categorii: aproximativ 130.000 prosumatori ‘acceptaţi’ de AFM şi finanţaţi de stat; aproximativ 180.000 prosumatori excluşi, care şi-au construit sistemele din credite bancare sau economii personale”, remarcă Asociaţia.

APCE consideră că o asemenea abordare reprezintă „o segregare administrativă inacceptabilă şi un posibil act discriminatoriu” care va fi contestat prin toate mijloacele legale atât la nivel naţional cât şi european.

„Ceea ce conducerea AFM şi Ministerul Mediului pare să ignore este faptul că peste jumătate dintre prosumatorii persoane fizice din România au investit în ultimii cinci ani peste 2,2 miliarde de euro din resurse proprii pentru instalarea sistemelor fotovoltaice. Aceşti cetăţeni nu pot fi excluşi arbitrar de la un program public destinat stocării energiei fără consecinţe juridice majore”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei, Certificatul de racordare cu calitatea de prosumator nu face diferenţa între prosumatori finanţaţi de stat, prosumatori care au investit din credite bancare sau prosumatori care au investit din propriul buzunar.

APCE avertizează că, în cazul în care proiectul va fi adoptat în forma actuală, va înainta plângere prealabilă împotriva ghidului şi programului AFM; acţiune în contencios administrativ pentru suspendarea programului şi a bugetului in totalitatea lui; sesizare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD); sesizare către Avocatul Poporului; plângere către Comisia Europeană; sesizare către Reţeaua Europeană a Organismelor de Egalitate – EQUINET.

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...