Disponibilizări la Ford Craiova: Aproape 500 de angajaţi s-au înscris pe lista de plecări voluntare

Un număr de 494 de angajaţi ai fabricii Ford din Craiova s-au înscris pe lista de plecări voluntare după ce anul trecut conducerea companiei a anunţat că trebuie să renunţe la 680 de angajaţi din cauza scăderii pieţei auto din Europa.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 13:49
Disponibilizări la Ford Craiova: Aproape 500 de angajaţi s-au înscris pe lista de plecări voluntare

Liderul Sindicatului Ford, Ovidiu Cioroianu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că o parte dintre cei care s-au înscris pe această lista şi-au încheiat deja contractele de muncă la sfârşitul lunii decembrie 2014, alţii urmează să plece la sfârşitul acestei luni, iar o altă parte la finalul lunii februarie.

‘În acest moment ne aflăm în continuare în consultări cu angajatorul. S-au înscris pe lista de plecări voluntare 494 de angajaţi, unii au plecat deja la sfârşitul anului trecut, ceilalţi vor pleca în ianuarie şi februarie’, a spus Ovidiu Cioroianu.

Ford România a anunţat în luna noiembrie că, din cauza scăderii cererii pe piaţa auto din Europa, implementează un program de încetare voluntară a contractului individual de muncă pentru 680 de angajaţi ai uzinei din Craiova, adică reduce numărul de angajaţi cu aproape 23%. Salariaţii s-au putut înscrie în acest program până la finalul lunii decembrie 2014, iar în cazul în care, prin înscrierile voluntare a angajaţilor, nu va fi atinsă ţinta de reducere de personal, se va trece la un program de concedieri pe motive economice. Reprezentanţii salariaţilor încearcă însă să determine angajatorul să limiteze reducerea numărului de locuri de muncă la cele aproape 500, câţi s-au înscris pe lista de plecări voluntare.

Ford România menţiona că prin această măsură se urmăreşte folosirea optimă a forţei de muncă rămase la Craiova şi îndeplinirea condiţiilor actuale de producţie, în timp ce conducerea societăţii continuă să caute oportunităţi pentru a produce la Craiova al doilea tip de autovehicul, după modelul care se produce în acest moment, B-Max.

‘În timp ce B-Max continuă să fie unul dintre cele mai bine vândute modele ale segmentului B-MAV, piaţa auto din Europa rămâne la un nivel scăzut. Drept urmare, uzina de la Craiova a fost nevoită în 2014 să-şi întrerupă producţia pentru un număr semnificativ de zile, atât la secţia de asamblare vehicule, cât şi la cea de producţie motoare. Pentru a asigura competitivitatea uzinei din Craiova şi pentru a avea control asupra costurilor operaţionale, este necesară luarea de măsuri suplimentare pentru a ajusta volumele de producţie la cererea actuală a pieţei. Acest lucru necesită şi o reducere a forţei de muncă’, preciza Ford România în noiembrie anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...