Atentatul de la Paris: „doliu naţional” joi în Franţa, Hollande cheamă la unitate

Preşedintele francez Francois Hollande a decretat o "zi de doliu naţional" joi în Franţa şi şi-a reînnoit apelul la unitatea ţării, după atentatul împotriva revistei satirice Charlie Hebdo, care a făcut 12 morţi şi 11 răniţi la Paris, informează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 20:19
Atentatul de la Paris:

„Cea mai bună armă a noastră este unitatea. Nimic nu ne poate diviza, nimic nu ar trebui să ne despartă”, a declarat şeful statului într-o scurtă alocuţiune solemnă către naţiune retransmisă de canalele de televiziune. Drapelele vor fi coborâte în bernă timp de trei zile, a precizat Francois Hollande.

„Vreau aici, în numele dumneavoastră, să-mi exprim întreaga recunoştinţă faţă de familii, răniţi, rude şi toţi cei loviţi de acest laş asasinat”, a spus şeful statului francez.

„Aceştia sunt astăzi eroii noştri şi de aceea mâine va fi o zi de doliu naţional”, a adăugat el.

„La ora 12.00 (11.00 GMT), se va păstra un moment de reculegere în toate serviciile publice şi invit toată populaţia să i se asocieze”, a adăugat el, precizând că „drapelele vor fi coborâte în bernă trei zile”.

Preşedintele socialist a anunţat de asemenea că va convoca joi „preşedinţii celor două camere şi forţele reprezentate în parlament pentru a arăta determinarea noastră comună”.

„Astăzi, întreaga republică a fost agresată”, a subliniat el. „Republica este libertatea de exprimare, republica este cultura, creaţia, pluralismul, este democraţia… Tocmai ea a fost vizată”, a insistat el.

„Libertatea va fi întotdeauna mai puternică decât barbaria… şi nimic nu ne va îngenunchea”, a mai subliniat şeful statului francez, chemând la „unitate sub toate formele”.

El a precizat că unsprezece bărbaţi şi o femeie au fost ucişi în atentat. Procurorul Parisului Francois Molins anunţase înainte un bilanţ de 12 morţi şi 11 răniţi, fără alte precizări.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele americane, potrivit unui comunicat......
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...