ROMAERO a semnat acorduri cu WN Group și cu Leonardo. Ce se va face la București

ROMAERO a semnat în cadrul BSDA 2026 două memorandumuri de înțelegere - cu WB GROUP, pentru producția de sisteme aeriene fără pilot, și cu Leonardo, pentru servicii de mentenanță a elicopterelor - care pun bazele unei noi etape în dezvoltarea industriei naționale de apărare, potrivit unui comunicat de presă.
Economica.net - lun, 18 mai 2026, 10:10
ROMAERO a semnat acorduri cu WN Group și cu Leonardo. Ce se va face la București

Acordurile, încheiate cu WB GROUP (Polonia) și cu Leonardo (Italia), vizează dezvoltarea unor capabilități industriale locale în două direcții complementare, respectiv producția de sisteme aeriene fără pilot și mentenanță pentru elicoptere multirol, și poziționează ROMAERO ca partener industrial-cheie pentru programele majore de înzestrare a Forțelor Sistemului Național de Apărare, arată comunicatul de presă.

Cele două acorduri au fost semnate la BSDA 2026, principalul eveniment dedicat industriei de apărare și securitate din regiunea Mării Negre și găzduit pe platforma ROMAERO din capitală.

Desfășurată la București între 13 și 15 mai, cea de-a 10-a ediție BSDA a reunit cele mai importante companii din industria globală de apărare, autorități guvernamentale, structuri militare și parteneri din statele aliate, reconfirmându-și rolul de platformă de referință pentru perfectarea parteneriatelor strategice care vor configura viitorul apărării în regiune.

Parteneriatul cu WB GROUP – producție pentru Armata României, în cadrul SAFE

Primul memorandum, semnat cu WB GROUP, cel mai mare grup privat de tehnologie de apărare din Polonia, deschide calea unei cooperări industriale comune pentru livrarea de sisteme aeriene fără pilot către Ministerul Apărării Naționale. Cadrul de cooperare vizează producția și asamblarea în România a unor sisteme avansate fără pilot, valorificând expertiza industrială a companiei românești.

În baza acordului, ROMAERO și WB GROUP vor coopera la fabricarea și asamblarea sistemelor de muniție de tip „loitering” WARMATE în România. Parteneriatul industrial va adapta facilitățile ROMAERO din București pentru producția la scară largă de muniții de tip „loitering” destinate Armatei României, oferind totodată capacitate de producție suplimentară pentru piața europeană.

Memorandumul are scopul de a sprijini achizițiile României finanțate integral sau parțial prin instrumentul UE „Security Action for Europe” (SAFE). Cooperarea asigură că valoarea generată prin programele finanțate prin SAFE este împărțită cu industria românească, prin transfer de tehnologie și dezvoltarea capabilităților la nivel local. Acordul se bazează și pe înființarea WB Romania, entitatea locală dedicată a grupului WB, și reflectă un program susținut de investiții în parteneriate industriale românești. WARMATE este o muniție de tip „loitering” cu o capacitate de lovire la distanțe de peste 100 de kilometri, aflată în dotarea Forțelor Armate Poloneze și utilizată operațional de mai multe state aliate.

Parteneriatul cu Leonardo – servicii de mentenanță pentru elicoptere

Al doilea memorandum a fost semnat cu Leonardo, una dintre cele mai mari companii din industria aerospațială și de apărare la nivel mondial, și vizează colaborarea pentru dezvoltarea de capabilități localizate de mentenanță, reparații și overhaul (MRO) pentru elicoptere.

Prin acest acord, ROMAERO și Leonardo vizează furnizarea de servicii MRO de înaltă calitate în țară, ca element esențial al răspunsului la cerința Ministerului Afacerilor Interne privind achiziția de noi elicoptere multirol.

În cadrul acestui program, Leonardo propune modelul AW139, un elicopter bimotor mediu recunoscut ca lider mondial și european în categoria sa pentru misiuni de securitate, salvare a vieții și protecția mediului. AW139 înregistrează în prezent peste 1.500 de unități vândute către 300 de operatori din peste 90 de țări, dintre care peste 1.300 sunt deja în serviciu la nivel global. Printre operatorii care au ales sau utilizează deja AW139 pentru astfel de misiuni se numără structuri din Bulgaria, Spania, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Estonia, Danemarca, Italia, Grecia, Cipru, Olanda, Slovenia și Croația.

În cazul în care AW139 va fi selectat de Ministerul Afacerilor Interne, colaborarea dintre ROMAERO și Leonardo va genera multiple beneficii, de la asistență tehnică și management suveran al flotei, până la transfer de know-how, susținerea dezvoltării competențelor profesionale și crearea de locuri de muncă calificate în România, mai arată comunicatul.

ROMAERO S.A. este cea mai mare companie de stat din industria aerospațială și de apărare românească, care își desfășoară activitatea în două domenii economice — servicii de întreținere și reparații pentru aeronave de transport civile și militare, respectiv producție industrială de aerostructuri și componente ale acestora. ROMAERO este deja partener pentru România și Europa Centrală al unora dintre cele mai importante companii de pe piața mondială de echipamente militare, pentru transferul de tehnologie militară avansată, atât în domeniul producției industriale, cât și în domeniul cercetării-dezvoltării.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...