Nou produs surprinzător la Lidl, după panourile fotovoltaice de balcon: baterie de stocare a energiei. Cât costă

După ce a pus la vânzare, inclusiv în România, panouri fotocoltaice de balcon, Lidl, cel mai mare lanț de supermarketuri din Europa, are la vânzare acum baterii de stocare a energiei electrice care pot fi puse la aproape orice sistem fotovoltaic de balcon. Deocamdată, bateriile sunt la vânzare doar în Germania.
Mihai Nicuţ - J, 21 mai 2026, 20:49
Nou produs surprinzător la Lidl, după panourile fotovoltaice de balcon: baterie de stocare a energiei. Cât costă

Lidl are în Germania la vânzare, de joi, o unitate de stocare marca proprie Tronic, de 2,24 kWh, la prețul de 299 euro pentru utilizatorii Lidl Plus, sau 399 de euro fără reducerea oferită prin aplicație. Versiunea controlată prin aplicație costă cu 100 € în plus, potrivit PV Magazine

Promoția a început joi, este disponibilă în magazine timp de trei zile și continuă online până pe 27 mai.

Lidl spune că unitatea de stocare are dimensiunile 310 mm × 170 mm × 350 mm și cântărește aproximativ 19,8 kg, fiind echipată cu un afișaj LED pentru nivelul de încărcare și cu un cablu pentru legătura ci panourile solare. Controlul se face prin aplicația Lidl Home, folosind Bluetooth 4.2 și Wi‑Fi de 2,4 GHz.

Oferta nu include invertoare sau panouri solare, deci produsul este gândit pentru a fi folosit împreună cu o instalație PV de balcon deja existentă. Cu un invertor potrivit, sistemul poate fi utilizat prin prize standard Schuko.

Presa locală spune că dspozitivul pare a fi o baterie rebranduită Marstek B2500, iar un purtător de cuvânt Marstek a confirmat existența unui acord comercial cu Lidl. Doar asta nu demonstrează singur că produsele sunt identice, dar specificațiile publicate se potrivesc cu cele ale modelului Marstek B2500.

Amintim că, în luna martie, Lidl a avut în oferta sa din România un sistem fotovoltaic de balcon, care în teorie poate fi instalat de oricine și care poate scădea factura de energie electrică inclusiv pentru cei care stau la bloc.

Sistemul fotovoltaic presupunea două panouri și un invertor, alături de sistemele de prindere și o rețelistică mininală. Sistemul are o putere de 400 W și poate fi conectat direct la instalația electrică a casei, cel puțin diun ce se observă din specificații. Montajul poate fi făcut și în regim do-it-yourself. Prețul era de 1.300 de lei.

Ca urmare a interesului sporit, am întrebat atunci ANRE cât de legală este la noi instalarea acestor panouri de balcon, care sunt foarte utilizate în Germania, de exemplu. ANRE ne-a răspuns că instalarea sistemelor fotovoltaice de balcon cu o putere de sub 800 W nu este reglementată specific de instituție, dar atrage atenția că cine le montează ar trebuit totuși să urmeze anumiți pași și să anunțe firma de distribuție.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe în fonduri
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe ...
ING Bank România lansează ING Depo Invest și adaugă o nouă opțiune prin care clienții pot să economisească, dar și să investească în fonduri mutuale, într-un singur loc, potrivit unui......
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad pentru 750.000 de euro
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad ...
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, a semnat o ofertă angajantă pentru achiziţia producătorului ...
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și salariile, dar nu intrăm în insolvență”. O parte din producție ar putea fi mutată în afara României
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și ...
Chimcomplex Borzesti, compania care deține platfomele chimice de la Borzești și Rm. Vâlcea, controlată de omul de afaceri ...
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Zece startupuri care dezvoltă soluţii pentru agricultură şi industria alimentară vor beneficia de mentorat şi expertiză ...