Petrom are un nou responsabil pe gaze şi energie în Consiliul de Supraveghere

Christoph Trentini, vicepreşedintele OMV, este de vineri membru interimar al Cosiliului de Supraveghere al celei mai mari companii româneşti, OMV Petrom. Trentini ocupă locul responsabilului afacerilor cu gaze şi energie al companiei.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 08:09
Petrom are un nou responsabil pe gaze şi energie în Consiliul de Supraveghere

Hans Peter Floren a renunţat la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom (SNP) şi a în locul lui a fost numit, ca membru interimar, Chrsitoph Trentini, până la alegerea definitivă de către acţionari. Postul respectiv presupune responsabilitatea afacerilor cu gaze şi energie a OMV Petrom, cea mai mare companie românească.

Christoph Trentini (46 de ani) este în prezent senior vicepreşedinte şi „grup  controller” al OMV, unde a venit în 2004, ca vicepreşedinte senior, responsabil pentru Finance & Services – Refining & Marketing Gmbh.

Noul şef de la OMV Petrom a mai fost şi director financiar al Pipelife Group, un joint – venture între Solvay SA şi Wienerberger AG. Christoph Trentini a absolvit Universitatea din Innsbruck, cu specializarea administrarea afacerilor şi un program senior executive la Standford GSB,SUA.

La rândul lui Hans-Peter Floren a fost numit membru al Consiliului de Supraveghere Petrom,  responsabil cu activitatea de Gaze si Energie din 1 martie 2012. Floren a a obtinut diploma in inginerie la Universitatea Essen in 1988 si a absolvit Stiinte Economice la aceeasi universitate in 1990. În 1989 s-a alăturat Ruhrgas AG, si a deţinut mai multe poziţii de conducere în cadrul E.ON Group, în domenii de importanţă strategică pentru sectorul gazelor naturale precum managementul transportului si depozitării, dispecerat şi planificarea de sistem.
 
Începând cu 2004, a fost Director General şi Preşedinte al Consiliului de Administrație al E.ON Ruhrgas Transport AG & Co KG. În 2006 a devenit Vicepreşedinte Senior al E.ON Ruhrgas AG, în 2008 – Director General Executiv al E.ON Gas Storage GmbH, iar în 2010 – membru al Consiliului de Administrație al E.ON Ruhrgas AG. Începând cu 1 martie 2012, este membru al Directoratului OMV AG, responsabil cu activitatea de Gaze Naturale şi Energie.
Dl. Floren a fost ales în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere Petrom în Adunarea Generală a Acţionarilor din 27 aprilie 2012.
Te-ar mai putea interesa și
Gabriel Petrișor preia conducerea IPSO România, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermieri
Gabriel Petrișor preia conducerea IPSO România, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermieri
IPSO, cel mai mare furnizor de soluții integrate pentru fermeri din România, anunță numirea lui Gabriel Petrișor în funcția de director general al operațiunilor locale. Cu 23 de ani de......
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului ...
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...