Băncile şi instituţiile financiare îşi fac planuri în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro

Băncile şi alte instituţii financiare globale îşi testează sistemele interne şi îşi reanalizează planurile de urgenţă anunţate în urmă cu doi ani, pentru cazul în care Grecia va ieşi din zona euro după alegerile din 25 ianuarie, transmite MarketWatch.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 10:05
Băncile şi instituţiile financiare îşi fac planuri în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro

Printre instituţiile care derulează astfel de exerciţii se află Citigroup, Goldman Sachs şi firma de brokeraj ICAP, susţin surse anonime.

Planurile includ verificarea detaliată a instituţiilor care ar putea fi afectate semnificativ de o ieşire a Greciei din zona euro, analizarea expunerii lor şi a modului în care poate fi acordată finanţare transfrontalieră către operaţiunile locale, scrie Agerpres.

Unele instituţii sunt pregătite pentru impactul asupra sistemelor de plăţi şi desfăşoară o testare a platformelor de tranzacţionare a valutei pentru a vedea cum vor face faţă în eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, adăugând o nouă monedă elenă sau verificând impactul ieşirilor de capital.

Mulţi economişti susţin că şansele ieşirii Greciei din zona euro sunt destul de scăzute.

Parlamentul grec şi-a anunţat dizolvarea şi a confirmat organizarea, la 25 ianuarie, a alegerilor parlamentare anticipate în care stânga radicală SYRIZA este dată favorită în sondaje.

Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării de creditorii ei internaţionali (UE, BCE şi FMI) în schimbul împrumuturilor de circa 240 de miliarde de euro. De asemenea, el vrea să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice, care sufocă economia Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius sau Lefties a trecut din nou pe locul doi......
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...