Mihai Bordeanu (ACAROM): Sectorul auto reprezintă cel mai important pilon al industriei românești

Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), a celebrat pe 25 mai 2026, la Palatul Parlamentului din București, 30 de ani de la înființare.
Robert Stan - mar, 26 mai 2026, 18:48
Mihai Bordeanu (ACAROM): Sectorul auto reprezintă cel mai important pilon al industriei românești

În prezența a peste 300 de invitați, autorități europene și naționale, reprezentanți ai companiilor din sectorul auto, ai universităților și organizațiilor de business, ACAROM a celebrat cei 30 de ani de activitate. La eveniment au luat parte și Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, Sigrid de Vries, director general al Asociației Europene a Constructorilor de Autovehicule (ACEA), Radu Burnețe, consilier prezidențial, Mihai Jurca, șef al cancelariei prim-ministrului, precum și Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Turciei și Nicolas Warnery, ambasadorulul Franței.

„Treizeci de ani înseamnă enorm pentru orice organizație, iar pentru o asociație a unei industrii înseamnă chiar ceva aparte: că oamenii au ales, an după an, să construiască împreună, în loc să meargă fiecare pe drumul lui. Iar rezultatele vorbesc de la sine. Astăzi, industria auto reprezintă cel mai important pilon al industriei românești: contribuie semnificativ la PIB și export, susține sute de mii de locuri de muncă și plasează România pe harta producătorilor relevanți din Europa. Nimic din toate acestea nu a fost întâmplător. S-a realizat pentru că am avut o platformă care a știut să coaguleze interesele industriei și să exprime cu o voce unitară acolo unde conta. Este o realizare de care toți cei implicați pot fi mândri și eu, personal, mă simt privilegiat să fiu parte din această poveste”, a declarat Mihai Bordeanu, președinte ACAROM și director general Automobile Dacia.

Totodată, Roxana Mînzatu a evidențiat rolul important al industriei auto pentru economia europeană: „În Europa, aproximativ 13,6 milioane de oameni lucrează în industria auto. Dintre aceștia, peste 220.000 sunt din România. Este un sector uriaș care aduce mai mult de 8% din PIB-ul Uniunii Europene, dar care acum se confruntă cu presiuni reale. Europa trebuie să răspundă pragmatic: să găsească piețe noi, să investească în inovație și tehnologii emergente, să ajute lucrătorii să se recalifice și să construiască lanțuri de producție mai solide în interiorul UE astfel încât să rămână competitivă la nivel global. România este considerată un centru important de producție în industria auto, iar acest statut trebuie consolidat. Un rol important îl poate juca și Asociația Constructorilor de Automobile din România, cu condiția ca, la nivel european, astfel de organizații să colaboreze strâns între ele. Doar împreună pot face vocea industriei auzită și pot ține pasul cu competiția globală”.

În cadrul discuțiilor a fost prezentată perspectiva reprezentanților celor doi mari producători de mașini, Dacia și Ford Otosan, precum și a unor importanți furnizori precum Bosch, Continental, Rombat, etc.

Înființată în 1996, ACAROM este asociația reprezentativă a industriei auto din România, cu peste 170 de companii membre. ACAROM este asociatie de utilitate publica și este membru asociat al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Citește și:
– Adrian Sandu (ACAROM): Deciziile fiscale luate începând din septembrie ne afectează planurile de viitor și nu oferă predictibilitate
– Sandu, ACAROM: Aproape că nu există maşină fabricată în Europa care să nu aibă cel puţin o componentă din România
– Industria auto din România acuză lipsa de predictibilitate fiscală și legislativă

Te-ar mai putea interesa și
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Starul francez Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa de baschet San Antonio Spurs, cu o durată de cinci ani şi o valoare totală de 252 de milioane de dolari, anunţă mass-media......
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul într-un singur an
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul ...
Prețurile apartamentelor din București au continuat să crească și în ultimul an, iar față de iunie 2025, prețurile ...
Valoarea acţiunilor easyJet a crescut vineri cu peste 13%, după oferta de preluare de 7,7 miliarde de dolari făcută de fondul american Apollo
Valoarea acţiunilor easyJet a crescut vineri cu peste 13%, după oferta de preluare de 7,7 miliarde de dolari făcută de ...
Acţiunile companiei aeriene low-cost easyJet au crescut cu peste 13%, vineri, după ce operatorul britanic a anunţat că ...
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 26 de județe și București începând de duminică după-amiază
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 26 de județe și București începând de duminică după-amiază
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 26 de judeţe ...