Baroul Bucureşti: Excluderea lui Ponta, discutată dacă Universitatea îi retrage titlul de doctor

Decanul Baroului Bucureşti, avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că instituţia pe care o conduce va putea analiza cererea de excludere din avocatură a lui Victor Ponta abia după ce Universitatea Bucureşti va decide dacă îi retrage titlul de doctor sau nu, scrie Mediafax. 
Economica.net - mar, 13 ian. 2015, 16:20
Baroul Bucureşti: Excluderea lui Ponta, discutată dacă Universitatea îi retrage titlul de doctor

Decanul Baroului Capitalei a explicat că solicitarea europarlamentarului Monica Macovei de excludere a premierului din avocatură a fost făcută deoarece Victor Ponta a fost primit în corpul avocaţilor, în 2005, în baza titlului de doctor, şi nu în urma unui examen.

„În realitate, consiliul se poate pronunţa în această chestiune după ce Universitatea Bucureşti decide dacă se aproba sau nu se aprobă cererea de renunţare la titlul de doctor a premierului Victor Ponta. Consiliul Baroului nu se poate pronunţa pe acest subiect pentru că nu cunoaştem un punct de vedere al instituţiei care a emis documentul”, a spus Ion Ilie-Iordăchescu.

Europarlamentarul Monica Macovei i-a cerut, marţi, decanului Baroului Bucureşti să îl excludă pe Victor Ponta din avocatură, pe motiv că renunţarea la titlul de „doctor în drept” anulează diploma pe baza căreia a fost primit în avocatură. Materialul integral pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...