Primăria Sectorului 2 va restaura Casa „Gheorghe Hotăranu”, pe care o va transforma în Muzeul Farmaciei

Primăria Sectorului 2 va restaura Casa "Gheorghe Hotăranu", monument istoric aflat pe strada Vasile Lascăr şi o va transforma în Muzeul Farmaciei, valoarea proiectului fiind de circa 30 de milioane de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 28 mai 2026, 17:54
Primăria Sectorului 2 va restaura Casa

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 2 transmis joi, în parteneriat cu Colegiul Farmaciştilor din Bucureşti, administraţia locală a depus spre finanţare proiectul „Refacere, reparaţii, amenajări interioare şi exterioare ale Casei Gheorghe Hotăranu, imobil cu farmacie destinat funcţiunii de muzeu şi birouri, precum şi amplasarea unui lift exterior în curtea de lumină”, în cadrul Programului Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027.

Clădirea a fost construită în perioada 1925-1927 şi are valoare arhitecturală, memorială şi culturală, fiind legată de istoria profesiei farmaceutice şi de dezvoltarea Bucureştiului modern.

După finalizarea lucrărilor, imobilul va găzdui Muzeul Farmaciei şi spaţii administrative. Proiectul include lucrări de consolidare, restaurare şi modernizare, amenajări interioare şi exterioare, modernizarea instalaţiilor şi montarea unui lift exterior pentru accesibilizarea clădirii.

Investiţia include şi dotări muzeale moderne, echipamente multimedia şi activităţi culturale şi educaţionale dedicate publicului.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 30 de milioane de lei, iar finanţarea va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi contribuţiile partenerilor implicaţi.

Primăria Sectorului 2 participă la implementarea proiectului în calitate de partener şi va asigura din bugetul local finanţarea activităţilor care îi revin, precum şi contribuţia aferentă liderului de parteneriat, Colegiul Farmaciştilor din Bucureşti.

Prin această investiţie, administraţia locală îşi propune să salveze un monument istoric important şi să deschidă un nou spaţiu cultural şi educaţional pentru locuitorii Sectorului 2 şi toţi bucureştenii.

Sursa foto: Facebook.com/PrimariaSector2

Te-ar mai putea interesa și
Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980
Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980
Obiectivele de reducere a cheltuielilor impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) ţărilor care beneficiază de programele sale de ajutor s-au cvadruplat după 2018, ceea ce provoacă......
Metroul blocat la Ştefan cel Mare – Posibilă tentativă de suicid. Circulaţia trenurilor afectată
Metroul blocat la Ştefan cel Mare – Posibilă tentativă de suicid. Circulaţia trenurilor afectată
O posibilă tentativă de suicid a avut loc joi dimineaţa, în jurul orei 8:15, în staţia de metrou Ştefan Cel Mare, ...
Amazon atrage aproape 4,25 mld. lire sterline prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică. Giganţii tech se împrumută masiv pentru investiţiile în AI
Amazon atrage aproape 4,25 mld. lire sterline prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică. Giganţii tech ...
Amazon a atras miercuri 4,25 miliarde de lire sterline (5,76 miliarde de dolari) prin prima sa emisiune de obligaţiuni în ...
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Preşedintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârşi "imediat după alegerile" legislative ...