Obama vrea revoluţie în finanţele SUA

Preşedintele Barack Obama va prezenta marţi, în cadrul discursului său despre starea naţiunii, o reformă în domeniul fiscalităţii care să suprime nişele fiscale pentru cei mai bogaţi şi să scadă impozitele pentru majoritatea americanilor, a anunţat Casa Albă, informează duminică AFP.
Economica.net - D, 18 ian. 2015, 09:50
Obama vrea revoluţie în finanţele SUA

Propunerile fiscale ale preşedintelui american, detaliate de executiv într-un document publicat sâmbătă, nu au în realitate decât puţine şanse în Congres, dominat în prezent de republicani. Însă, ele concretizează dorinţa Partidului Democrat de a creşte presiunea fiscală la adresa acelor 1% cei mai bogaţi americani, în scopul finanţării de ajutoare pentru clasa de mijloc.

Barack Obama propune suprimarea a ceea ce „este probabil cea mai mare nişă fiscală din orice Cod de impozite percepute particularilor”, cum este cea privind taxarea veniturilor din capital – o nişă ce permite în prezent să nu fie plătit niciun impozit sau unul foarte mic pe plusvalorile realizate din active moştenite.

Suprimarea acestei nişe va afecta aproape exclusiv 1% dintre contribuabilii cei mai bogaţi, iar 80% îi va viza pe cei 0,1% cei mai înstăriţi americani, adică pe cei ale căror venituri depăşesc două milioane de dolari pe an.

„Cei 400 cei mai bogaţi contribuabili au plătit în medie 17% impozite în 2012, mai puţin decât familiile din clasa mijlocie”, explică un comunicat al Casei Albe, care denunţă un Cod de impozitare „injust”.

Reforma ar majora până la 28% nivelul minim de taxare al veniturilor din capital şi dividende, nivel practicat pe vremea preşedinţiei lui Roland Reagan.

Printre alte propuneri detaliate de Casa Albă se numără o nouă taxă care ar viza cele circa 100 cele mai mari bănci americane, precum şi deduceri fiscale de care ar profita în total zeci de milioane de americani, printre care cei care primesc ajutoare pentru creşterea copiilor, îşi finanţează studiile superioare sau sunt pensionari.

Barack Obama şi adversarii săi republicani au dat de înţeles că simplificarea codului de impozitare, devenit de-a lungul anilor extrem de complex, ar fi un posibil teren de înţelegere, iar preşedintele a reluat în propunerile sale mai multe idei ale republicanilor .

AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Sindicatul TAROM îi cere lui Miruță demiterea Consiliului de Administrație al companiei, pe motiv că au fost ratate țintele asumate în planul de restructurare
Sindicatul TAROM îi cere lui Miruță demiterea Consiliului de Administrație al companiei, pe motiv că au fost ratate ...
Sindicatul Unit TAROM (SUT) solicită ministrului interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, declanşarea procedurii de revocare a actualului Consiliu de Administraţie al......
Carburanții s-au scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile. Scumpirile vor continua, cotațiile internaționale nu se opresc din creștere
Carburanții s-au scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile. Scumpirile vor continua, cotațiile internaționale nu ...
Rompetrol, unul dintre cei doi producători de carburanți din România și operator al unuia dintre cele mai importante ...
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Capacitate eoliană totală a Germaniei instalată în largul mării a depăşit pentru prima dată 10 gigawaţi (GW) în ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate ...