EXCLUSIV Credite de 100 de milioane de euro pentru firme „mai puțin bancabile”. Impetum Group lansează primul mare fond de private credit din România – Andrei Cionca, CITR

Impetum, grup format pe bazele Casei de Insolvență Transilvania (CITR), liderul pieței de profil din România, va lansa anul viitor primul mare fond de private credit din România. Andrei Cionca, fondatorul CITR, spune că vor fi la dispoziție cel puțin 100 de milioane de euro pentru credite de 3-5 milioane de euro acordate firmelor "mai puțin bancabile".
Gabriela Ţinteanu - mie, 03 iun. 2026, 22:11
EXCLUSIV Credite de 100 de milioane de euro pentru firme

Noul instrument va fi folositor inclusiv companiilor din portofoliul CITR și al Impetum Group, în condițiile în care vorbim despre societăți aflate la un moment dat în dificultate pe care băncile evită să le finanțeze, dar nu numai lor. De altfel, reticența băncilor față de firmele din România este cunoscută și a fost remarcată public inclusiv de la nivelul Băncii Naționale a României (BNR). Chiar și pentru băncile mai deschise către această zonă, specificul firmelor românești, care au de multe ori un capital propriu foarte mic și sunt susținute prin împrumuturi de la acționari, este greu să acorde finanțări în condiții optime.

Acesta este contextul în care Andrei Cionca, fondatorul CITR, spune că există o piață imensă pentru finanțări de tip private credit. Afirmația sa este susținută și de cifrele la nivel global. Estimările pentru 2027 arată că piața de private credit va atinge nu mai puțin de 18 trilioane de dolari.

 

Câți bani vor primi firmele prin private credit, ce înseamnă acest tip de finanțare și cine le mai oferă în România

Cionca spune că fondul de investiții al Impetum va pleca de la 100 de milioane de euro în sus, iar creditele pe care le vor primi companiile vor fi cuprinse între 3 și 5 milioane de euro. Din ceea ce spune investitorul, pe piața din România sunt active doar două fonduri de investiții de acest gen și SIF 1 care acordă credite de acest gen.

”Este o nevoie imperioasă în piață și de aceea ne-am gândit să facem acet fond. Fără 100 de milioane de euro nu are rost să discutăm. Și cred că la începutul anului viitor îl putem aduce în piață. Vom acorda credite între 3 și 5 milioane de euro pentru că am văzut că acesta este necesarul de finanțare”, a declarat Andrei Cionca, fondatorul Impetum Group. La ora actuală, în piața din România există doar un fond polonez de investiții axat pe private credit și o divizie a Lion Capital (fosta SIF 1 Banat-Crișana), condusă de Bogdan Drăgoi, care nu a putut fi contactat telefonic.

Țrivate credit (credit privat) este un termen care se referă la împrumuturi acordate companiilor de către creditori nebancari, în principal fonduri de investiții specializate, în afara piețelor publice de capital și a sistemului bancar tradițional. Formele uzuale de finanțare includ direct lending (creditare directă), mezzanine debt, distressed debt și finanțări structurate. Din perspectivă de reglementare, creditul privat este un segment în creștere rapidă care atrage atenția supraveghetorilor (inclusiv EIOPA și ESRB) privind riscurile sistemice, transparența și expunerea asigurătorilor și a altor investitori instituționali la acest tip de active mai puțin lichide.

Caracteristicile acestor împrumuturi sunt următoarele:

  •  Sursa finanțării: fonduri de credit privat, fonduri de datorii, instituții de investiții (nu bănci comerciale și nu emisiuni publice de obligațiuni).
  • Negociere directă: condițiile împrumutului sunt negociate bilateral între creditor și debitor, fără tranzacționare pe piețe publice.
  • Lichiditate redusă: instrumentele nu sunt tranzacționate public; investitorii își asumă, de regulă, deținerea până la maturitate.
  • Debitori tipici: companii mijlocii (mid-market), adesea finanțate în context de private equity (buyout-uri, achiziții), care nu au acces facil la piețele de capital sau preferă finanțarea bancară.
  • Randament: în general dobânzi mai mari decât creditul bancar clasic, ca remunerare pentru risc și lipsa lichidității.

O piață de capital privat încă în formare

Când vorbim despre „private capital”, ne referim la capital investit în afara piețelor publice de acțiuni și obligațiuni — adică bani investiți direct în companii private, proiecte, credite private sau active care nu sunt tranzacționate la bursă.

În România, piața de private capital există, dar este încă mică raportat la dimensiunea economiei și la alte state din Europa Centrală. Totuși, în ultimii ani a crescut accelerat. Fondurile locale de PE și VC au atras capital record în 2024, iar ecosistemul începe să se maturizeze.

Numele importante din această zonă se pot număra pe degete. Aceste fonduri caută firme cu EBITDA pozitiv, companii antreprenoriale care au nevoie de capital pentru extindere.

  • Morphosis Capital – fond românesc concentrat pe IMM-uri antreprenoriale; a ridicat un fond nou regional și a devenit unul dintre actorii locali relevanți;
  • ROCA Investments – investitor local foarte activ în companii românești;
  • Abris Capital Partners – foarte prezent în regiune și România;
  • MidEuropa Partners – tranzacții mari regionale, inclusiv România;
  • Enterprise Investors – unul dintre cei mai vechi investitori PE din CEE,
  • Innova Capital – activ în CEE și România.

O mai mare tracțiune a avut zona de venture capital, adică fonduri dedicate startup-urilor. Numele importante din domeniu sunt următoarele:

  • GapMinder Ventures;
  • Early Game Ventures;
  • Underline Ventures;
  • Catalyst Romania;
  • SeedBlink (platformă + ecosistem de investiții).

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței de furnizare a energiei electrice deținute de societatea GRENERG S.R.L.,......
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...
Ministrul Muncii Dragoș Pîslaru: Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială. Nicun  venit aflat în plată nu va scădea
Ministrul Muncii Dragoș Pîslaru: Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect ...
Proiectul legii salarizării nu are cum să mulţumească pe toată lumea, nu e un proiect de creştere salarială, ci de ...