SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina

Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, s-a arătat îngrijorat miercuri de riscul unei "escaladări" în războiul dintre Rusia şi Ucraina, după atacul cu drone ucrainene care a lovit instalaţii energetice şi militare din Sankt Petersburg, în Rusia, notează AFP.
AGERPRES - J, 04 iun. 2026, 08:29
SUA - Rubio este îngrijorat de riscul unei

„Ceea ce s-a schimbat în ultimele luni este că Ucraina a devenit din ce în ce mai eficientă în efectuarea de atacuri cu rază lungă de acţiune, adânc în teritoriul rus”, a declarat secretarul de stat american în faţa unei comisii parlamentare, scrie Agerpres.

„Cred că acesta este unul dintre motivele care ne amintesc de ce este important să încercăm să punem capăt acestui război, dacă putem, deoarece riscul de escaladare este real, mai real decât era acum doi ani”, a adăugat el.

Aceasta este prima reacţie a Statelor Unite după atacurile reciproce ale Rusiei şi Ucrainei din ultimele zile, în ciuda faptului că Rubio a fost supus întrebărilor timp de mai multe ore în cadrul unor audieri parlamentare în care subiectul războiului din Ucraina a fost în mare măsură ignorat.

Marţi, un atac masiv cu drone şi rachete ruseşti a provocat moartea a 23 de persoane la Kiev şi în oraşul industrial Dnipro, în zona de centru-est a Ucrainei.

„În prezent, niciuna dintre cele două părţi nu este dispusă la concesiile necesare pentru a restabili pacea, în special din partea rusă”, a subliniat Rubio, adăugând că Statele Unite rămân „pregătite să joace orice rol posibil în acest context pentru a restabili pacea”.

Vorbind în faţa unei alte comisii miercuri dimineaţă, el a admis că „perspectivele nu par foarte bune în ceea ce priveşte dorinţa vreuneia dintre părţi de a face concesiile necesare pentru a ajunge la un acord”.

Washingtonul a purtat fără succes o serie de negocieri cu ucrainenii şi ruşii, discuţii care se află în impas.

Aleşii democraţi l-au criticat dur pe Rubio cu privire la scutirea temporară a petrolului rusesc de la sancţiunile americane, subliniind că aceasta finanţează maşinăria de război a Rusiei.

Washingtonul a introdus această derogare în martie, în încercarea de a tempera explozia preţurilor la petrol survenită în urma războiului din Orientul Mijlociu. Aceasta a fost deja prelungită de mai multe ori.

Sancţiunile americane aveau ca scop secătuirea veniturilor provenite din petrolul rusesc şi, prin urmare, a acestei surse de finanţare a războiului dus de Moscova în Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
Președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a declarat că instituția va modifica legisțaia în sensul autorizării individuale în tranzacționarea......
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversaţie grozavă cu preşedintele rus Vladimir ...
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski era să fie lovit de o dronă. Informația a fost prezentată de premierul ...
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din ...