Veşti bune pentru patronul Zara la începutul sezonului de vară 2026. Vânzările Inditex au crescut cu peste 11% şi nu par încă afectate de scăderea încrederii consumatorilor

Grupul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, a avut un început bun al sezonului de vară, raportând în mai o creştere de 11,5% a vânzărilor, excluzând fluctuaţiile de curs valutar, peste previziunile analiştilor, chiar dacă temerile privind inflaţia, provocate de războiul din Iran, afectează încrederea consumatorilor, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 04 iun. 2026, 12:10
Veşti bune pentru patronul Zara la începutul sezonului de vară 2026. Vânzările Inditex au crescut cu peste 11% şi nu par încă afectate de scăderea încrederii consumatorilor

ZARAINDITEX – Analiştii se aşteptau ca cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume să înregistreze un avans al vânzărilor de 8% luna trecută, scrie Agerpres.

În perioada februarie-aprilie 2026, vânzările, excluzând fluctuaţiile de curs valutar, au urcat cu 8,8%, la 8,75 miliarde de euro (10,17 miliarde de dolari).

„Cu siguranţă Zara încă îşi majorează cota de piaţă, are performanţe peste aşteptări”, a apreciat Manjari Dhar, analist la RBC, care atrage atenţia atenţia asupra scăderii vânzărilor la concurentul cu preţuri mai scăzute Primark. De asemenea, Inditex a beneficiat de pe urma expunerii la Europa de Sud, a declarat Dhar, condiţiile meteo fiind mai prielnice decât în Europa de Nord, unde domină rivala H&M. Cea mai mare piaţă a Inditex este Spania, unde are şi sediul central.

„Această performanţă este şi mai valoroasă ţinând cont de fundalul macroeconomic şi dificultăţile geopolitice din ultimele luni”, a explicat Gorka Garcia-Tapia Yturriaga, director în cadrul grupului spaniol. Acesta a anunţat, fără a da date suplimentare, că vânzările în Orientul Mijlociu au fost afectate.

Inditex şi-a adaptat rapid lanţul de aprovizionare pentru a asigura un flux neîntrerupt al produselor în magazinele sale din întreaga lume, în pofida perturbărilor pe cale aerienă şi maritimă provocate de război, a afirmat directorul financiar Andres Sanchez.

Profitabilitatea Inditex s-a îmbunătăţit în perioada februarie-aprilie 2026, marja brută atingând 61,2% – de la 60,6% în urmă cu un an – în pofida majorării costurilor cu materiile prime şi cu transportul de marfă.

Zara a investit în magazine mai mari pe principalele artere comerciale pentru a atrage noi clienţi, şi a deschis mai multe locaţii în Statele Unite, a doua sa mare piaţă.

Rezultatele Inditex sunt văzute ca un indicator pentru sectorul global de îmbrăcăminte.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...